MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva inspirând adânc pentru a percepe mirosul; (despre animale) a adulmeca. 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui; a intui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

mirosi [At: PSALT. (1651), ap. CCR 110/18 / V: (îrg) am~, (reg) aminosi, amirusi, amninusi, mino~, miorosî, ~rusi, (cscj) aminusa, amirosa, amirusa, minosa, ~sa, amnerosi, mirosi / Pzi: miros (A și: reg, miros), (înv) ~sesc, 3 ~oase, 6 miros, Cj: 3, 6 să miroase; Imt: miroase / E: slv миросати] 1 vi A percepe cu mirosul (1). 2 vi A apropia nasul de ceva și a trage aer pe nări pentru a simți un miros (4). 3 vt (Fig) A-și da seama de o situație, conducându-se după anumite indicii Si: a bănui, a intui, a presimți. 4 vi A avea și a răspândi un miros (4). 5 vi (Pop; îe) Nici nu pute, nici nu ~ Se spune despre o persoană sau un obiect care ne sunt indiferente. 6 vi (Pfm; îe) A ~ a pământ (sau a groapă, a colivă) A fi pe moarte. 7 vi (Pfm; îe) A ~ a butoi A fi beat. 8 vi (Pop; îe) A-i ~ (cuiva) a rău sau a nu(-i) ~ a bine A presimți consecințele nefaste ale unui fapt. 9 vi (Îae) A i se părea că un lucru nu e curat, cinstit. 10 vi (Pop; îe) A nu ~ a nas de om A nu fi cinstit, onorabil, demn. 11 vi (D. bărbați; pop; îe) A-i ~ ( cuiva) a catrință A începe să umble după femei. 12 vi (Pfm; îe) Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i ~oase Se spune despre cineva care se preface că nu știe nimic despre o faptă la care a participat. 13 vi (Îae) Se spune când cineva nu recunoaște o faptă rea a sa. 14 vi (Fig) A prevesti. 15 vi (Fig; rar) A se auzi. 16-17 vtr (Îvr) A (se) umple de miros.

MIROSÍ, mirós, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A simți, a percepe un miros (2). ♦ Tranz. A apropia nasul de ceva sau de cineva pentru a percepe un miros (2). 2. Intranz. A avea (și a răspândi) un miros (2). ◊ Expr. Miroase a... = prevestește, anunță (ceva). 3. Tranz. și intranz. Fig. (Fam.) A presimți, a bănui. ♦ Tranz. A dibui, a simți prezența cuiva sau a ceva. [Var.: (pop.) amirosí vb. IV] – Din sl. mirosati.

MIROSÍ, mir s, vb. IV. 1. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «a») A avea sau a răspîndi un miros de... Aerul miroase a pămînt ud, a iarbă proaspătă ș-a flori de liliac. VLAHUȚĂ, O. A. 371. Răsărit-a pom în coastă Cu frunzele de argint, Lumea-ntreagă mirosind. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. ◊ (Unipersonal) Mirosea a ceață risipită de vîntul ușor dinspre baltă. DUMITRIU, N. 51. În brutării miroase-a pline nouă. DRAGOMIR, P. 56. ♦ A răspîndi un miros urît. Carnea alterată miroase. ◊ Expr. (Nici) usturoi n-a, mîncat, nici gura nu-i miroase, se zice despre cineva care se preface că nu știe nimic despre un lucru de care e vinovat. Veniră acasă și dormiră, ca și cînd usturoi nu mîncase și gurile nu le miroseau. ISPIRESCU, L. 372. 2. Tranz. A percepe cu simțul mirosului, a simți un miros, a inspira aer.pe nas de repetate ori pentru a simți un miros. V. adulmeca. Miroseau adierea vîntului și... se țineau după urme. GALACTION, O. I 279. Doica vesel se scula, Cîmpul de-a lung apuca, Botul prin iarbă vîrînd, Urmele tot mirosind. ANT. LIT. POP. I 258. ◊ Intranz. Calul de la Misir miroase de departe unde-i vreun zid părăsit. ODOBESCU, S. I 162. ◊ (Unipersonal, construit cu subiectul logic în dativ) Mie-mi miroase a om. ISPIRESCU, E. 114. 3. Tranz. Fig. A simți ceva (de departe, din timp), a adulmeca, a presimți, a bănui, a presupune. Guvernul, care mirosise ceva în legătură cu manevrele generalului... vru să forțeze mîna acestuia. PAS, Z. IV 189. După ce... nu găsi pe Țugnlea, mirosi ea că trebuie să fie la împăratul. ISPIRIRESCU, L. 319. ◊ Intranz. Cu Aspasia nu merge, ea pricepe, miroase, uite, ea-și pune capul că e ceva la mijloc. VLAHUȚĂ, O. A. III 71. ◊ Expr. Miroase a... = prevestește (ceva), denotă, anunță (ceva). Toată forfota asta mirosea a inspecție. CAMILAR, N. I 383. ◊ (Construit cu subiectul logic în dativ) Mișcarea ce se simte dincoace de Olt.. nu prea îmi miroase a bine. ISPIRESCU, M. V. 6. Au zestre oare? – Așa-mi miroase. ALECSANDRI, T. II 120. ◊ A dibui, a da de... a simți prezența cuiva sau a ceva. Copoii vamali miroseau afacerile puse la cale în taverna cunoscută. BART, E. 342. Simțisem că mitocanul de cumnată-tău mă mirosise; știa că mă țiu după voi. CARAGIALE, O. I 69. – Accentuat și: prez. ind. (regional) míros. – Forme gramaticale: prez. ind. pers. 3 sg. miroase și (regional) miroasă (CREANGĂ, P. 188), pers. 3 pl. miros, rar miroase și (regional) miroasă (RETEGANUL, P. V 25). – Variantă: amirosí (DUMITRIU, N. 173, SADOVEANU, F. J. 375, EMINESCU, O. I 50) vb. IV.

A MIRÓSI¹ pers. 3 miroáse intranz. (despre substanțe, corpuri, plante etc.) A avea sau a răspândi un miros. Floarea miroase. ◊ Miroase a (ceva) a exista semne (de ceva); a prevesti (ceva). Nu miroase a bine e semn rău. /<sl. mirosati

A MIROSͲ mirós tranz. 1) A simți cu ajutorul mirosului; a percepe prin simțul mirosului. 2) A examina cu ajutorul nasului (pentru a percepe un miros). 3) fig. A simți din timp (prin intuiție); a presimți. 4) (despre animale) A descoperi cu ajutorul mirosului; a adulmeca. /<sl. mirosati

mirosì v. 1. a da sau a răspândi miros: unele flori miros bine, altele rău; 2. a simți miros: cu plăcere mirosim viorelele; 3. a lua urma: câinele miroase cadavrul stăpânului său; 4. fig. a simți într’un mod vag: mirosise a om de pe altă lume ISP.

minosa v vz mirosi

minosi v vz mirosi

miorosî v vz mirosi

mirosa v vz mirosi

mirusi v vz mirosi

AMIROSÍ vb. IV. v. mirosi.

!mirosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mirós, 3 sg. miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 să miroásă

mirosí vb., ind. prez. 1 sg. mirós, 3 sg. miroáse, 3 pl. mirós/miroáse, imperf. 3 sg. miroseá; conj. prez. 3 sg. și pl. miroásă

mirosi

miros, -roase 3 sing. și 3 pl., -roseam 1 imp.

MIROSÍ vb. 1. (înv.) a odora. (Flori care ~ îmbietor.) 2. a duhni, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.) 3. (înv. și reg.) a(-i) puți. (Îi ~ a câine.) 4. a adulmeca, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mâșâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.)

MIROSÍ vb. v. anticipa, bănui, crede, ghici, gândi, imagina, intui, închipui, întrezări, presimți, presupune, prevedea, simți, socoti, ști, visa.

MIROSI vb. 1. (înv.) a odora. (Flori care ~ îmbietor.) 2. a duhni, a puți, (prin Mold.) a se auzi, (Mold.) a duhli, (înv.) a duhori. (~ a băutură.) 3. (înv. și reg.) a(-i) puți. (Îi ~ a cîine.) 4. a adulmeca, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mîșîi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vînatul.)

mirosi vb. v. ANTICIPA. BĂNUI. CREDE. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. INTUI. ÎNCHIPUI. ÎNTREZĂRI. PRESIMȚI. PRESUPUNE. PREVEDEA. SIMȚI. SOCOTI. ȘTI. VISA.

mirosí (mirós, mirosít), vb. – 1. A exala miros. – 2. A percepe mirosul. – 3. A adulmeca. – Var. amirosi, (a)mirosesc. Megl. mirises, mirisiri. Ngr. μυρώνω, aorist ἐμύρωσα „a parfuma” (Graur, BL, IV, 102; Pușcariu, Lr., 260), cf. v sb. mirisati (Vasmer, Gr., 99), bg. mirisati, mirosati (sec. XVII). Der. din sl. (Tiktin; Candrea) nu e o ipoteză necesară. Completat de amirosi, este un cuvînt de uz general (ALR, I, 77). – Cf. mir. Der. miros, s. n. (odor, parfum; olfacție), postverbal, sau direct din ngr. μύρωσις „ungere” (Roesler 573; Murnu 37); miroseală, s. f. (înv., mir; odor, parfum); mirosenie, s. f. (înv., mir; înv., parfum); miroseață, s. f. (parfum); mirositor, adj. (parfumat, odorant).

mirosi, miros v. t. 1. a presimți, a bănui 2. a dibui, a simți prezența cuiva 3. a intui adevăratul caracter sau adevăratele intenții ale unei persoane prefăcute

a mirosi a ceață expr. a fi beat.

a mirosi a colivă expr. a suferi de o boală incurabilă; a ajunge în ultimul stadiu al unei boli incurabile.

a-i mirosi crinul (unei femei) expr. (er. – d. bărbați) a practica cuniliția.