MINÚȚIE s. f. Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

minuție sf [At: NEGULICI / A și: ~ție / Pl: ~ii / E: fr minuție] 1 (Îdt) Detaliu fără importanță. 2 (Liv) Meticulozitate. 3 (Îlav) Cu ~ Cu toate detaliile Si: minuțios, amănunțit.

MINÚȚIE s. f. (Livr.) Minuțiozitate. ◊ Loc. adv. Cu minuție = amănunțit, minuțios, meticulos. [Acc. și: minuțíe] – Din fr. minutie.

MINÚȚIE s. f. (Rar) Minuțiozitate. Delavrancea își vede personagiile în atitudini individualizate, pe care le descrie cu minuție. VIANU, A. P. 179.

MINUȚÍE s.f. (Liv.) Minuțiozitate. [Gen. -iei, var. minuțiune s.f. / cf. fr. minutie, lat. minutia].

MINÚȚIE s. f. minuțiozitate. (< fr. minutie)

minuție f. lucru de puțină importanță, bagatelă.

*minúție f. (lat. minutia, d. minutus, mărunt). Rar. Lucru neînsemnat, bagatelă, mărunțiș: a da atențiune minuțiilor.

minuțiune sf vz minuție

MINUȚIÚNE s.f. v. minuție.

minúție (-ți-e) s. f., art. minúția (-ți-a), g.-d. minúții, art. minúției

minúție s. f. (sil. -ți-e), art. minúția (sil. -ți-a), g.-d. art. minúției; pl. minúții

MINÚȚIE s. v. atenție, grijă, meticulozitate, migală, migăleală, minuțiozitate, scrupulozitate.

minuție s. v. ATENȚIE. GRIJĂ. METICULOZITATE. MIGALĂ. MIGĂLEALĂ. MINUȚIOZITATE. SCRUPULOZITATE.