mesteca² sf vz amesteca

MESTECÁ, méstec, vb. I. Tranz. 1. A agita o substanță (de obicei într-un lichid) pentru a obține o pastă omogenă. V. amesteca. Vorbisem cu el sora, îmi mestecase voinicește mămăliga... și peste noapte boala a cuprins cu ghearele-i de fier. SADOVEANU, O. VIII 31. Chiar atunci luase ceaunul de pe foc, să mestece mămăliga. CREANGĂ, P. 147. ♦ A face să se dizolve, să se amestece o substanță învîrtind lichidul pentru a obține o soluție uniformă. Ți-a mestecat ea zahărul cu lingurița și te-a îmbiat. PAS, Z. I 69. 2. A amesteca. D. Cristodor... mestecă cîteva cărți [de joc]. DELAVRANCEA, S. 124. Cînd bătea vîntul turbat, Cu zăpadă mestecat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 511. ◊ Fig. O eroi!... vă citează toți nerozii Mestecînd veacul de aur în noroiul greu al prozii. EMINESCU, O. I 149. (Refl.) Sus, mai sus că s-or urca, Cu norii s-or mesteca. TEODORESCU, P. P. 39.

A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinții (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghițirea și digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mișca (cu o lingură) pentru a obține o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acțiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a țese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

mestica v vz mesteca¹

2) méstec, a -á v. tr. (lat. mixtico, mixticare, d. mixtus, mixt; it. misticare, a amesteca. D. lat. *mĭsculare, din miscére, mixtum, vine it. mescolare, fr. mêler, sp. mezclar. V. amestec). Amestec, agit ceva cu lingura (cu lopata, cu bățu, cu mîna): a mesteca ceaĭu în pahar.

mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă

mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. și pl. méstecă

mesteca

MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ guma de mestecat.)

mestecá (méstec, át), vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Pușcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s. n. (bătător, mai); mestec, s. n. (înv., amestec); mestecătură, s. f. (amestec, dezordine); mestecuș, s. n. (bătător; băț pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s. n. (Trans., făcăleț; Arg., gură, plisc).