opțiuni
  • info

14 definiții pentru mesteca (sfărâma)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gură. ♦ Fig. A pune la cale; a plănui. – Lat. masticare.

mesteca1 vt [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / V: (pop) ~tica / Pzi: mestec / E: ml masticare] 1 (Fșa) A sfărâmă un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură, spre a-l înghiți. 2 (Pop; îe) Mestică cât poți înghiți Nu fi lacom. 3 A învârti ceva cu limba în gură. 4 (Fig; îe) A ~ în sine A pune la cale Si: a plănui, a pregăti.

MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. 1. A fărîma, a măcina cu dinții alimentele solide și a le amesteca cu salivă pentru a fi mai ușor de înghițit și digerat. Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. ♦ A mînca. Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. 2. (Cu privire la alte obiecte) A învîrti, a frămînta în gură, a întoarce cu limba. Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. ♦ Fig. Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. 3. Fig. A pune la cale, a plănui. Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233.

A MESTECÁ méstec tranz. 1) (alimente) A sfărâma cu dinții (în gură), înmuind cu salivă (pentru a înlesni înghițirea și digerarea). 2) A învârti în gură cu limba. ~ gumă. 3) (mai ales alimente) A mișca (cu o lingură) pentru a obține o masă omogenă sau pentru a nu se arde la foc. 4) fig. (mai ales acțiuni reprobabile) A pune la cale; a organiza pe ascuns; a urzi; a țese; a unelti; a coace. /<lat. masticare

mestecà v. a sfărâma cu dinții: a mesteca pâine. [Lat. MASTICARE].

amesteca2 v vz mesteca1

mestica v vz mesteca1

3) méstec, a -á v. tr. (din *a măsteca, de unde s’a făcut a mesteca, apoĭ mestec, d. lat. mástico, -áre, a măcina în gură; it. masticare, pv. mascher, fr. mâcher, sp. pg. masgar. V. masticațiune). Macin mîncarea în gură (ca s’o înghit pe urmă).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mestecá (a ~) vb., ind. prez. 3 méstecă

mestecá vb., ind. prez. 1 sg. méstec, 3 sg. și pl. méstecă

mesteca

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MESTECÁ vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ un aliment în gură.)

MESTECA vb. a amesteca, (pop.) a dumica. (A ~ guma de mestecat.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mestecá (méstec, mestecát), vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s. m. (cel care mestecă).

Intrare: mesteca (sfărâma)
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mesteca
  • mestecare
  • mestecat
  • mestecatu‑
  • mestecând
  • mestecându‑
 singular plural
  • mestecă
  • mestecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mestec
 (să)
  • mestec
  • mestecam
  • mestecai
  • mestecasem
a II-a (tu)
  • mesteci
 (să)
  • mesteci
  • mestecai
  • mestecași
  • mestecaseși
a III-a (el, ea)
  • mestecă
 (să)
  • mestece
  • mesteca
  • mestecă
  • mestecase
plural I (noi)
  • mestecăm
 (să)
  • mestecăm
  • mestecam
  • mestecarăm
  • mestecaserăm
  • mestecasem
a II-a (voi)
  • mestecați
 (să)
  • mestecați
  • mestecați
  • mestecarăți
  • mestecaserăți
  • mestecaseți
a III-a (ei, ele)
  • mestecă
 (să)
  • mestece
  • mestecau
  • mestecară
  • mestecaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mesteca, mestecverb

  • 1. A sfărâma un aliment cu dinții și a-l amesteca în gură (pentru a-l înghiți). DEX '09 DLRLC NODEX
    sinonime: dumica mânca
    • format_quote Carnea nghite fără s-o mestece. STANCU, D. 12. DLRLC
    • format_quote De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, P. 329. DLRLC
    • format_quote Într-un colț, o călătoare cu haina săracă și neagră, mesteca în silă un corn cu miezul aspru. C. PETRESCU, S. 150. DLRLC
    • 1.1. A învârti ceva (cu limba) în gură. DEX '09 DLRLC NODEX
      • format_quote Cum mesteci spuma albă-n frîu, Cum joci al coamei galben rîu. COȘBUC, P. I 112. DLRLC
      • format_quote figurat Numai ea nu rîdea, ci își mesteca ciuda în vîrful buzelor. BASSARABESCU, S. N. 164. DLRLC
      • format_quote A mesteca gumă. NODEX
    • 1.2. figurat A pune la cale. DEX '09 DLRLC NODEX
      sinonime: coace plănui unelti urzi țese
      • format_quote Zîmbește caracteristic: se vede bine că mestecă în sine o replică zdrobitoare. CARAGIALE, O. II 233. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.