mentor sn [At: ASACHI, PED. 10/2 / Pl: ~i / E: fr mentor ger Mentor, lat mentor, -oris] 1 (Înv) Educator. 2 (Spc; Bot) Altoi dintr-o plantă bătrână grefat pe o plantă tânără. 3 Conducător spiritual.

MÉNTOR, mentori, s. m. Povățuitor, îndrumător, călăuzitor, preceptor; educator. Am apucat pe cărarea de care îmi vorbise mentorul meu și m-am tot dus spre miazăzi. SADOVEANU, N. F. 58. Dinu Păturică salută pe mentorul său și plecă înainte, mulțumit de povețele lui. FILIMON, C. 87.

MÉNTOR s.m. 1. Preceptor, educator; îndrumător, povățuitor. 2. Plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. [< lat., fr. mentor, cf. Mentor – prietenul lui Ulise și preceptorul lui Telemac].

MÉNTOR s. m. 1. preceptor, educator; îndrumător. 2. plantă pe care se altoiește o ramură de la o plantă tânără, cu scopul de a-i imprima caracterele acesteia. (< fr., lat. mentor, germ. Mentor)

MÉNTOR ~i m. Îndrumător spiritual experimentat. /<fr., lat. mentor, germ. Mentor

Mentor m. 1. Mit. înțelept grec căruia Ulyse încredința educațiunea lui Telemac; 2. fig. sfetnic sau conducător luminat.

méntor s. m., pl. méntori

méntor s. m., pl. méntori

MÉNTOR s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

mentor s. v. CĂLĂUZĂ. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. PRECEPTOR. SFĂTUITOR. SFETNIC.

Mentor, fiul lui Alcimus și prietenul credincios al lui Odysseus. A fost lăsat de către erou la plecarea sa spre Troia să-i păzească casa și familia în Ithaca.

MENTOR (în „Odiseea”), prieten credincios al lui Ulise, căruia acesta, plecând la război împotriva Troiei, i-a încredințat administrarea casei și a bunurilor sale, precum și educația fiului său, Telemah. Zeița Atena ia de mai multe ori înfățișarea lui, pentru a-l sfătui și încuraja pe Telemah.