MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresie, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și tentația de sinucidere. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.^[1]

melancolie sf [At: (a. 1694) FN 28 / V: (înv) ~ahonie, ~onie (S și: -chonie), ~nho~, ~nhonie, ~lenho~, ~lianho~ / S și: (înv) ~cho~ / Pl: ~ii / E: fr mélancolie, lat melancholia, ngr μελαγχολιϰία, it melanconia] 1 Stare de tristețe, de deprimare ușoară, amestecată cu visare și meditație, cu dorința de izolare și de singurătate. 2 (Pgn) Tristețe ușoară. 3 Boală mintală care se manifestă printr-o tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații și prin obsesia sinuciderii. 4 (Îvr; if melanhonie) Umoare neagră care se presupune că e secretată de splină și care era considerată cauza anumitor boli.

MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și cu dorința de izolare; p. gener. tristețe (ușoară). 2. Boală psihică care se manifestă printr-o continuă depresiune, prin tristețe morbidă, prin apatie, delir, halucinații, anxietate și obsesia sinuciderii. – Din fr. mélancolie, lat. melancolia.^[1]

MELANCOLÍE, melancolii, s. f. 1. Stare de tristețe, de deprimare, amestecată cu visare și meditație, cu dorință de izolare și singurătate. Mă întorceam acasă, cu sufletul plin de melancolie, cu o dragoste nesfîrșită și neînțeleasă, pentru trecut și pentru pămîntul cu mormintele lui. SADOVEANU, O. VI 528. Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care se îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte. VLAHUȚĂ, O. A. I 62. Surîsul era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o profundă melancolie. EMINESCU, N. 35. 2. Boală mintală care se manifestă prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia ideii de sinucidere. – Variantă: melanholíe (ALECSANDRI, T. I 33) s. f.

MELANCOLÍE s.f. 1. Tristețe vagă, nedefinită; deprimare. 2. (Med.) Boală mintală caracterizată prin tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și obsesia sinuciderii. [Gen. -iei, var. melanholie s.f. / < fr. mélancolie, cf. lat., gr. melancholia < gr. melas – negru, chole – fiere].

MELANCOLÍE s. f. 1. stare de tristețe, de deprimare, însoțită de dorința de visare și singurătate. 2. boală psihică manifestată prin tristețe, apatie, delir, anxietate și obsesia sinuciderii. (< fr. mélancolie, lat. melancholia)

MELANCOLÍE ~i f. 1) Stare sufletească apăsătoare, care predispune la visare și izolare. 2) Stare patologică caracterizată prin tristețe profundă, prin pesimism general și prin obsesia sinuciderii. /<fr. mélancolie, lat. melancholia^[1]

melancolie f. 1. fiere neagră și dispozițiune tristă atribuită ei; 2. atragere spre singurătate și reverie.

*melancolíe f. (vgr. melagholia, d. mélas, mélan, negru, și holé, fĭere, mînie, lat. melanchólia, it. melancolia și maĭ des malinconia; fr. mélancolie). Stare morbidă de tristeță și de descurajare. Tristeță vagă.

melanholie sf vz melancolie

melanhonie sf vz melancolie

melianholie sf vz melancolie

MELANHOLÍE s.f. v. melancolie.

melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile

melancolíe s. f., art. melancolía, g.-d. art. melancolíei; pl. melancolíi, art. melancolíile^[1]

MELANCOLÍE s. 1. tristețe, (englezism) spleen. (~ cuiva.) 2. duioșie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.)^[1]

MELANCOLIE s. 1. tristețe. (~ cuiva.) 2. duioșie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilăriei.)

melancolíe (melancolíi), s. f. – Tristețe (ușoară). – Var. (înv.) melanholie. Mr. milancolie. Ngr. μελαγχολία (Tiktin; Gáldi 209) în sec. XVIII și mai tîrziu din fr. mélancolie (în mr. din it.). – Der. melancolic, adj., din fr. mélancolique.

MELAN-, v. MELANO-. □ ~colie (v. -colie₁), s. f., stare patologică caracterizată printr-o tristețe morbidă, apatie, delir, halucinații și printr-un pesimism generalizat; ~emie (v. -emie), s. f., colorație în negru a sîngelui, datorită prezenței pigmenților melanici; ~hidroză (v. -hidroză), s. f., sudoare de culoare închisă; ~odonție (v. -odonție), s. f., distrofie dentară la nivelul dentiției temporare la incisivii superiori, caracterizată prin culoarea brună a dentinei; ~onichie (v. -onichie), s. f., melanoonichie*; ~urie (v. -urie), s. f., colorație anormală a urinei, datorită prezenței pigmenților melanici.