mediocru, ~ă [At: IC. LUM. (1841), 106 / P: ~di-o~ / Pl: ~ri, ~re / E: fr médiocre] 1-2 a, av (D. însușiri sau manifestări ale oamenilor) (Care se află) între două limite extreme Si: mijlociu (8-9), potrivit. 3-4 av, a (D. însușiri sau manifestări ale oamenilor) (într-un mod) care nu iese din comun, fiind lipsit de importanță sau de strălucire Si: banal, modest (6). 5 sm Om mediocru (4). 6-7 av, a (În mod) meschin (8). 8-9 sm, a (Om) care are puțină inteligență, capacitate ori cultură, puțin spirit sau talent Si: limitat, mărginit (5), slab.

MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care nu iese din comun, la un nivel modest, mijlociu, comun. Dumnealui n-ar fi putut îngădui răspunsuri mediocre unui elev pe care-l socotea între elementele valoroase ale gimnaziului. SADOVEANU, N. F. 130. S-a supus prejudecăților și socotelilor strîmte, clocite într-o familie cu destin mediocru. C. PETRESCU, R. DR. 301. Două surori tinere au adus dulceață și cafea. Una din ele... frumoasă ca o zînă. Cealaltă de o frumusețe mai mediocră. BOLINTINEANU, O. 347. ◊ (Rar, adverbial) Găsisem locuință și întreținere... eram mediocru mulțumit. GALACTION, O. I 99. 2. (Despre oameni, despre calitățile și activitatea lor) Lipsit de strălucire, fără spirit, fără valoare. Peruianu era un avocat mediocru, dar învîrtea afaceri care nu mai erau mediocre. VLAHUȚĂ, O. A. III 44.

MEDIÓCRU, -Ă adj. 1. Comun, obișnuit; mijlociu. 2. Fără strălucire, fără valoare, fără spirit. [Pron. -di-o-. / < fr. médiocre, cf. lat. mediocris].

MEDIÓCRU, -Ă adj. 1. comun, obișnuit; mijlociu. 2. cu capacități intelectuale reduse, fără valoare. (< fr. médiocre, lat. mediocris)

MEDIÓCRU ~ă (~i, ~e) 1) Care se află între două părți extreme sau între două lucruri de aceeași natură. Pasiune ~ă. 2) Care este insuficient (în cantitate sau calitate); lipsit de valoare cantitativă sau calitativă. Salariu ~. Hrană ~ă. 3) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care manifestă insuficiență intelectuală; mărginit; limitat; redus. Elev ~. Capacitate ~ă. [Sil. -di-o-] /<fr. médiocre

mediocru a. 1. care e între mare și mic, între bun și rău; 2. fig. de puțină inteligență, de puțin talent om mediocru. ║ n. ceea ce e mediocru, mijlociu.

*mediócru, -ă adj. (lat. medíocris și mediócris, d. médius, mediŭ; fr. médiocre, it. mediócre). Care e între mare și mic, între bun și prost, dar maĭ degrabă prost: carte mediocră, om mediocru. Adv. În mediocru, cam prost: a picta mediocru.

mediócru (-di-o-cru) adj. m., pl. mediócri; f. mediócră, pl. mediócre

mediócru adj. m. (sil. -di-o-cru), pl. mediócri, f. sg. mediócră, pl. mediócre

mediocru, f. mediocră

MEDIÓCRU adj. 1. comun, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 2. (fig.) obscur. (Un poet ~.) 3. modest, redus, scăzut. (Operă de valoare ~.)

MEDIOCRU adj. 1. comun, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 2. (fig.) obscur. (Un poet ~.) 3. modest, redus, scăzut. (Operă de valoare ~.)

Mediocru ≠ distins, eminent, ilustru, remarcabil, talentat