MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesie. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

meșterie sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / Pl: ~ii / E: meșter + -ie] 1 (Îrg) Meserie 2 (Îrg; pgn) Profesiune. 3 Pricepere. 4 Însușire, calitate ascunsă a unui obiect. 5 Secret. 6 (Ccr) Obiect, unealtă, instrument etc. realizat cu îndemânare, pentru un scop practic Si: (îvp) măiestrie¹ (11).

MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Înv. și reg.) 1. Meserie; p. gener. profesiune. 2. Măiestrie, pricepere, îndemânare. ♦ Însușire (ascunsă) a unui obiect. – Meșter + suf. -ie.

MEȘTERÍE, meșterii, s. f. (Rar) Pricepere, îndemînare; măiestrie. Spuneți-mi... De-aveți meșterie, Ca să-mi faceți mie Altă mănăstire. ALECSANDRI, P. P. 191.

MEȘTERÍE ~i f. pop. 1) Îndeletnicire de orice natură, bazată pe munca manuală calificată; meserie; meșteșug. 2) Măiestrie în lucru; iscusință. /meșter + suf. ~ie

meșterie f. măestrie: de aveți meșterie să-mi faceți altă mănăstire, chip de pomenire... POP.

meșteríe f. (d. meșter). Rar. Măĭestrie, pricepere.

meșteríe (înv., reg.) s. f., art. meștería, g.-d. art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile

meșteríe s. f., art. meștería, g.-d art. meșteríei; pl. meșteríi, art. meșteríile

MEȘTERÍE s. v. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndeletnicire, îndemânare, meserie, meșteșug, ocupație, pricepere, profesiune, știință, talent, ușurință.

meșterie s. v. ABILITATE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDELETNICIRE. ÎNDEMÎNARE. MESERIE. MEȘTEȘUG. OCUPAȚIE. PRICEPERE. PROFESIUNE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UȘURINȚĂ.