MÁXIM¹ maximuri s. n. Maximum. Din maximum (dupa maxim²).

maxim¹ [At: D. ZAMFIRESCU V. TZ. 19/ Pl: ~uri / E: maximum prin apropiere de maxim²] 15 sn Maximum (15). 6 av Maximum (6).

MÁXIM¹ maximuri s. n. (Rar) Maximum. Din maximum (dupa maxim²).

MÁXIM¹ maxime s. n. Valoarea cea mai mare care o poate lua o marime variabila; maximum.

MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare intrun interval a unei variabile sau a unei functzii. ♦ (Met.) Centru de inalta presiune atmosferica. [< lat. fr. maximum].

MÁXIM¹ s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei functzii intrun punct mai mare decat valoarea acesteia in punctele vecine. (< fr. lat. maximum)

maxim n. 1. cel mai inalt grad cel poate atinge un lucru: maximul de intensitate; 2. cantitatea suma cea mai mare posibila: a aplica maximul pedepsei; 3. taxa peste care e oprit a vinde o marfa: maximul zecimilor judetzene legea maximului.

*máxim a adj. (lat. máximus din *mágtimus superlativu d. magnus mare major maĭ mare. V. major). Cel maĭ mare maĭ inalt (in opoz. cu minim): fortza ĭutzeala maxima. S. f. pl. e (d. lat. máxima fem. d. máximus intrebuintzat k subst. in evu mediŭ subintzelegind sententia). Precept sententza aforizm cugetare zicatoare adevar exprimat pe scurt saŭ regula de purtare a cuĭva (deviza): maximele luĭ La Rochefoucauld is codu egoizmuluĭ. S. n. pl. e. Cel maĭ inalt grad cea maĭ mare intensitate extensiune saŭ cantitate considerata k limita: maximu ĭutzeliĭ furiiĭ pedepseĭ pretzuluĭ. Legea maximuluĭ legea care fixeaza taxa maxima care se poate incasa. K adv. se intrebuintzeaza latinu maximum [n. d. máximus] cel mult: o temperatura de máximum 8 grade deasupra luĭ zero o pedeapsa de maximum zece anĭ. Se zice shi k s. n. fara pl. un máximum de pedeapsa. SHi maximal (germ. maximal).

!maxim² s. n. pl. maxime (~ de temperatura) / maximuri (~ de pedeapsa)

máxim² s. n. pl. máximuri

máxim s. n. pl. máximuri

maxim (subst.)

maxim.

MÁXIM s. v. maximum.

MAXIM s. maximum. (~ unei valori.)

Maxim ≠ minim minimum

ashi lua maxim expr. (adol.) a se supara a se enerva.

MAXIM¹ s.n. (Rar) 1. Maximum (2). Apoi urma a face pashi mari prin casa shi a trage adine din tzigara k shi cum maximul acesta de fum ar fi putut reduce firea sa la minimum de suparare. ZAMFIRESCU V. TZ. 19. 2. Maximum (1). Maximul asimilatziei shi... al intensitatzii vitale. PARHON B. 109. Pl.: maximuri. De la maximum prin apropiere de maxim².