MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Înv. și reg.) Deștept, isteț; p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din ngr. marghiólos.

marghiol, ~ă [At: (a. 1657) BUL. COM. IST. II, 223 / Pl: ~oale / E: ngr μαργιόλος cf it mariole, tc maryol] (Îrg) 1-2 smf, a Șmecher. 3-4 smf, a Intrigant. 5 sf Viclenie. 6-7 sm, a Ușuratic. 8-9 smf, a Deștept. 10-11 smf, a Glumeț. 12-13 smf, a Frumos. 14-15 smf, a Afectat. 16 a Chin.

MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Reg.) Deștept, isteț; p. ext. șmecher, șiret, ștrengar; ușuratic. – Din ngr. marghiólos.

MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Regional) Deștept, dezghețat, vioi, isteț; p. ext. ștrengar, șmecher, șiret. Moldovenii sînt marghioli, Bagă fetele-n fiori. TEODORESCU, P. P. 338. ◊ (Substantivat) Tițo, Tițo copiliță... Dă pace voinicilor, Că tu-i da peste-un păcat Cu marghiolul cel din sat. ALECSANDRI, P. P. 325.

MARGHIÓL ~oálă (~óli, ~oále) reg. Care manifestă agerime și deșteptăciune; isteț. /<ngr. marghiólos

MARGHIOL adj. (Mold., ȚR) Șiret, șmecher, viclean; intrigant. A: Era iote și gata la răspunsuri și afară din iscusirea minții era și marghiol și viclean. BERTOLDO 1779; .cf- NCCD (gl.). ♦ (Substantival) Putea zice vizirul... cum că au fost omul acela un marghiol den Țarigrad și i-au spus menciuni. M. COSTIN. B: Premenind sfaturile celor marghioli, nu vor face mîinile lor adevăr. BIBLIA (1688). Să lucredză, de marghioli, a găti arme cu mincinos meșteșug. FN; cf. ANON. CANTAC. ♦ (ȚR) Ușuratic. (Substantival). Cu cîțiva marghioli blestemați și de minte striini ...viața lui își petrecea. R. GRECEANU. ♦ (ȚR) Isteț, abil (Substantival). Marghiolul, realele viind, să ascunse, iară cei fără de minte mergînd, pagubă vor plăti. BIBLIA (1688). Etimologie: ngr. margiolos. Cf. tc. maryol. Vezi și marghiolie. Cf. a l n i c, a m ă g e l n i c, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, h a m i ș, h î t r u (2), înceluitor, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), ș u v e a l n i c, t e l p i z.

marghiol a. șiret. [Gr. mod., din it. mariola]. ║ m, seducător de inimi: marghiolul cel din sat POP.

marghĭól, -oálă adj., pl. m. lĭ (ngr. mar[g]ĭólos, șiret, șmecher [de unde și turc. mariol, haĭmana, netrebnic], d. it. mariolo, mariuolo, înșelător la joc, pungaș). Rar azĭ. Șiret, priceput la rele: aŭ fost un marghĭol și ĭ-aŭ spus mencĭunĭ (Cost. 1, 309). – În Serbia mărghĭol, frumos.

marghiól (înv., reg.) (-ghiol) adj. m., pl. marghióli; f. marghioálă, pl. marghioále

marghiól adj. m. (sil. -ghiol), pl. marghióli; f. sg. margioálă, pl. marghioále

MARGHIÓL adj. v. ager, arătos, chipeș, deștept, dibaci, frumos, inteligent, iscusit, isteț, îndemânatic, priceput, șiret, șmecher, viclean.

MARGHIÓL s. v. chin, frământare, zbatere, zbucium, zbuciumare.

marghiol adj. v. AGER. ARĂTOS. CHIPEȘ. DEȘTEPT. DIBACI. FRUMOS. INTELIGENT. ISCUSIT. ISTEȚ. ÎNDEMÎNATIC. PRICEPUT. ȘIRET. ȘMECHER. VICLEAN.

marghiol s. v. CHIN. FRĂMÎNTARE. ZBATERE. ZBUCIUM. ZBUCIUMARE.

marghiól (marghióli), s. m. – 1. Impostor, șmecher. – 2. Donjuan, crai. – Mr. marγiol. Ngr. μαργιόλος (Roesler 572; Meyer 260; Cihac, II, 673), cf. tc. mariol, din it. mariuolo. Sec. XVII. – Der. marghioli, vb. refl. (a se fandosi), cf. ngr. μαργιολεύω; marghiolie, s. f. (fandoseală), cf. ngr. μαργιολία.

MARGHIOL, -OÁLĂ adj., subst. (Învechit și regional) I. Adj. (Adesea substantivat) 1. Șiret, șmecher, viclean, intrigant. Și acest Batăr-aga ce iaste aicea, aceastea le zicea, că iaste și el foarte preste samă marghiol și amestecător rău (a. 1657). BUL. COM. IST. II, 223, cf. 222. Putea zice vizirul . . . cum că au fost omul acela un marghiol den țarigrad și i-au spus menciuni. M. COSTIN, LET. I, 282/28. Premenind sfaturile celor marghioli (v i c l e n i B 1938, 524) . . . nu vor face mîinile lor adevăr. BIBLIA (1688), 365¹/37. Să lucrează, de marghioli, a găti arme cu mincinos meșteșug (a. 1701). fn 102, cf. 93. Radul vodă. . . își pornise firea asupra hanilor pre svatul unor marghioli ca aceia (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 370/14. Era iote și gata la răspunsuri și afară din iscusirea minții era și marghiol și viclean (a. 1779). GCR II, 118/18, cf. LB, LM, CIHAC, II, 673. ♦ (Substantivat, f.) Viclenie, înșelătorie. V. m a r g h i o l i e (1). Cf. I. GOLESCU, C. ♦ (Mai ales despre bărbați) Ușuratic; ștrengar, berbant; derbedeu. Cu cîțiva marghioli blestemați și de minte striini. . . viața lui își petrecea. N. GRECEANU, C. M. II, 180, cf. GCR II, 472. Tițo, Tițo, copiliță, Cu sîn alb de porumbiță, Nu da foc inimilor, Dă pace voinicilor, Că tu-i da peste-un păcat Cu marghiolul cel din sat! ALECSANDRI, P. P. 325. Moldovenii sînt marghioli, Bagă fetele-n fiori. TEODORESCU, P. P. 338. 2. Deștept, isteț, dezghețat, vioi. Marghiolul, (o m u l î n ț e l e p t B 1938, 649) realele viind, să ascunse, iară cei fără de minte mergînd, pagubă vor plăti. BIBLIA (1688), 443²/50. Decît cu argintul în ladă Și cu nevasta neroadă, Mai bine cu lada goală Și cu nevasta marghioală. ZANNE, P. IV, 492. ♦ Glumeț, hazliu; poznaș. Cf. POLIZU, BARCIANU, V., CIHAC, II, 673, ALEXI, W. 3. Frumos, plăcut la înfățișare; mîndru, fudul. Trece-ntr-o deminicioară Pe lîngă-o casă marghioală. MARIAN, NU. 323, cf. MAT. FOLK. 422. S-a luat lumea de mirare, Că-s marghiol și mă țin mare Și-n pungă nici cinci parale. CR. II, 53. Cu straiele acestea ești mai marghiol. PAMFILE, A. R. 250. Decît cu galbeni la gît Și cu bărbatul urît, Mai bine cu gîtul gol Și cu bărbatul marghiol. RĂDULESCU-CODIN, Î. 163. ♦ Afectat (COSTINESCU, LM), mofturos, sclifosit, năzuros (VALIAN, V., PONTBRIANT, D.). II. Subst. Chin, zbucium. Vai de mine, mult dor duc Colea seara cînd mă culc, Dimineața Cînd mă scol, Cu trupșorul plin de dor, Plin de dor și de marghiol. MÎNDRESCU, L. P. 21, cf. 243. - Pl.: marghioli, -oale. – Din ngr. μαργιόλος. – Cf. it. m a r i o l e, tc. m a r y o l.