marcat², ~ă a [At: (a. 1770) IORGA, S. N. 110 / Pl: ~ați, ~e / E: marca] 1 (D. obiecte din metale prețioase) Căruia i s-a imprimat semnul oficial de garanție a calității și autenticității. 2 (D. greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează. 3 Căruia i s-a aplicat un semn distinctiv Si: însemnat. 4 Care poartă o marcă² Si: însemnat. 5 (Fig) Care iese în evidență Si: accentuat, distinct, nuanțat, pronunțat, reliefat. 6 (Fig) Influențat decisiv în dezvoltarea sau educația sa.

MARCÁT, -Ă, marcați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care poartă o marcă (1), căruia i s-a aplicat un semn distinctiv. Legară osînditul în manta-i cea marcată. BOLLIAC, O. 104. ♦ (Despre un drum turistic) Prevăzut cu marcaj. 2. (Despre abstracte) Care iese în evidență, accentuat.

marcat a. 1. ce poartă o marcă sau un semn de recunoaștere: rufe marcate; 2. fixat dinainte, predestinat. ║ n. acțiunea de a marca: marcatul rufelor.

*marcát, -ă adj. (fr. marqué, it. marcato). Accentuat, pronunțat, bine indicat: a avea trăsăturĭ marcate. Fixat, asignat, însemnat: moment marcat. Adv. În mod marcat, distinct: a cînta marcat.

MARCÁT adj. 1. v. însemnat. (Vite ~.) 2. v. timbrat. 3. v. accentuat. 4. v. evident.

MARCÁT adj. v. clar, evident, flagrant, incontestabil, indiscutabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil.

MARCAT adj. 1. însemnat. (Vite ~.) 2. francat, timbrat. (Scrisoare ~.) 3. accentuat, evidențiat, întărit, reliefat, subliniat, (livr.) potențat. (Semnificații ~.) 4. accentuat, evident, pronunțat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent străin.)

marcat adj. v. CLAR. EVIDENT. FLAGRANT. INCONTESTABIL. IZBITOR. ÎNVEDERAT. LIMPEDE. NEÎNDOIELNIC. NEÎNDOIOS. NETĂGĂDUIT. PREGNANT. VĂDIT. VIZIBIL.

ATOM MARCÁT s. v. trasor.

ATOM MARCAT s. (FIZ.) trasor.

MARCAT², -Ă adj. 1. (Despre obiecte din metale prețioase) Căruia i s-a imprimat semnul oficial de garanție a calității și autenticității. Are aicea, de 1500 lei, tot galbeni împărătești și te poftește pe dumneata să-i faci toți marcați (a. 1770). IORGA, S. N. 119. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut cu semnul oficial care garantează exactitatea. Se pune pe taler [la cîntar] greutăți marcate. MARIAN-ȚIȚEICA, FIZ. I, 89. 2. Căruia i s-a aplicat un semn distinctiv, care poartă o marcă² (I 2); însemnat. Legară osînditul în manta-i cea marcată. BOLLIAC, O. 104. 3. Fig. Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat; nuanțat. Acolo unde anume prin micimea obiectului se produce impresiunea cea mai marcată, numai acolo diminutivul poate avea locul său special. MAIORESCU, CR. I, 87. Efectele de siluete cu umbrele lor violete erau foarte marcate. CAMIL PETRESCU, N. 119. Această substanță prezintă. . . și o tendință marcată la spongiocitoză. PARHON, B. 35. ◊ (Adverbial) A cînta marcat. SCRIBAN, D. – Pl.: marcați, -te. – V. marca.