MARÁSM s. n. 1. Decadere morala shi spirituala. 2. Stare de stagnare a unei activitatzi generale (economice sociale etc.) 3. (Med.) Forma grava de denutritzie manifestata prin slabire extrema. Din fr. marasme ngr. marasmós germ. Marasmus.

marasm sn [At: VASICI M. I 143/2 / V: (inv) ~a sf / E: ngr μαρασμός fr marasme ger Marasmus] (Liv) 1 Stare de slabiciune extrema a organismului Si: epuizare extenuare sfarsheala. 2 (Pex) Decadere morala.

MARÁSM s. n. (Livr.) Stare de epuizare fizica sau de decadere morala. Din fr. marasme ngr. marasmós germ. Marasmus.

MARÁSM s. n. Epuizare morala demoralizare descurajare; decadere. Admirase o pereche de asemenea pui hirjoninduse shi incercindushi elastic puterile tinere fara sa sufere inca de marasmul captivitatzii. C. PETRESCU C. V. 15. Zadarnic singur citeodata pentrua scapa deal meu marasm incerc sa cred k este astfel shi sa ma pierd cu ochiin soare. MACEDONSKI O. I 98.

MARÁSM s.n. 1. Demoralizare; decadere spirituala; stare de stagnare. 2. Stare generala proasta a organismului. [< fr. marasme cf. gr. marasmos < marainein a se veshteji].

MARÁSM s. n. 1. demoralizare decadere morala descurajare. ◊ stare de stagnare de criza (economica politica sociala etc.). 2. epuizare fizica stare generala proasta a organismului. (< fr. marasme gr. marasmos)

MARÁSM n. 1) Stare de slabire extrema a organismului; extenuare fizica. 2) Stare de epuizare morala shi spirituala; demoralizare. /<fr. marasme ngr. marasmos germ. Marasmus

marasm n. Med. slabiciune extrema lancezeala.

*marázm n. pl. urĭ (vgr. marasmós d. maraíno veshtejesc slabesc. V. amarant). Topire pe picĭoare lincezeala consumptziune perderea puterilor fizice shi morale din cauza uneĭ adincĭ intristarĭ.

marásm s. n.

marásm s. n.

marasm.

MARÁSM s. v. demoralizare depresiune deprimare descurajare epuizare extenuare istoveala istovire secatuire sfarsheala slabiciune sleire surmenaj surmenare vlaguire.

marasm s. v. DEMORALIZARE. DEPRESIUNE. DEPRIMARE. DESCURAJARE. EPUIZARE. EXTENUARE. ISTOVEALA. ISTOVIRE. SECATUIRE. SFIRSHEALA. SLABICIUNE. SLEIRE. SURMENAJ. SURMENARE. VLAGUIRE.

MARASM s. n. (Livresc) 1. (Invechit) Stare de slabiciune extrema a organismului; extenuare sfirsheala epuizare. Moartea produsa de marasm adeca de batrinetze. VASICI M. I 143/2. Marasm (istovire). CORNEA E. II 99/28 cf. NEGULICI. Boala teribila care cel mai mic accident poate sa o faca fara leac shi sa aduca pe bolnav la marasm. MAN. SANAT. 223/10 cf. COSTINESCU LM. Sa stavileasca pierderea crescinda a populatziunii intinderea boalelor contagioase marasmul malaria hrana cea neindestulatoare. MAIORESCU D. I 220. 2. P. e x t. Epuizare morala apatie descurajare ; decadere. Zadarnic singur citeodata pentrua scapa deal meu marasm Incerc sa cred k este altfel shi sa ma pierd cu ochiin soare. MACEDONSKI O. I 98. Admirase la gradina din Anvers o pereche de asemenea pui hirjoninduse shi incercindushi elastic puterile tinere fara sa sufere inca de marasmul captivitatzii. C. PETRESCU V. 15. SHi: (invechit) marásma s. f. CORNEA E. I 105/3. Din ngr. μαρασμός fr. marasme germ. Marasmus.