DESCURAJÁRE descurajari s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea unei persoane care shia pierdut curajul; deprimare demoralizare. V. descuraja.

descurajare sf [At: MACEDONSKI O. IV 11 / Pl: ~jari / E: descuraja] 1 Pierdere a curajului Si: descurajat¹. 2 Stare a celui care shia pierdut curajul. 3 Deprimare.

DESCURAJÁRE descurajari s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care shia pierdut curajul; deprimare demoralizare. V. descuraja.

DESCURAJÁRE s. f. Faptul de a (se) descuraja; p. ext. starea celui care shia pierdut curajul; deprimare demoralizare deznadejde. Dupa vreo doua saptamini tea cuprins o descurajare o sila de tot ce era in jurul tau. PAS Z. I 298. Pleca cu un gest greu de descurajare. G. M. ZAMFIRESCU M. D. I 21. Sa vorbim de aceia... pe cari descurajarea nu ia culcat inca la pamint. MACEDONSKI O. IV 11.

DESCURAJÁRE s.f. Actziunea de a descuraja shi rezultatul ei; demoralizare descumpanire. [< descuraja].

descurajare f. pierderea curajului.

*descurajáre f. Actziunea de a saŭ de a te descuraja perderea curajuluĭ.

descurajáre s. f. g.d. art. descurajắrii; pl. descurajắri

descurajáre s. f. g.d. art. descurajarii; pl. descurajari

DESCURAJÁRE s. demoralizare depresiune deprimare (livr.) marasm (inv.) demoralizatzie (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

DESCURAJARE s. demoralizare depresiune deprimare (livr.) marasm (inv.) demoralizatzie (fig.) demobilizare. (Stare de ~.)

Descurajare ≠ incurajare