MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări (1). – Din maimuță.

maimuți [At: BARIȚIU, P. A., II, 40 / V: (nob; cscj) ~ța / Pzi: ~țesc / E: maimuță] 1-3 vtr (Înv) A (se) maimuțări (1-3).

MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A maimuțări. – Din maimuță.

MAIMUȚÍ, maimuțesc, vb. IV. Tranz. A maimuțări. Nae, iritat, maimuțindu-mi tonul: Da cuponul de iulie? CARAGIALE, M. 197.

maimuța v vz maimuți

maimuțesc, ~ească a [At: COSTINESCU / Pl: ~ești / E: maimuță + -esc] (Rar) 1 Care aparține maimuței (1) Si: (rar) momițesc (1). 2 Referitor la maimuță (1) Si: (rar) momițesc (2). 3 Ca al maimuței (1) Si: (rar) momițesc (3).

maĭmuțésc și (maĭ des) maĭmuțărésc v. tr. (d. maĭmuță). Imitez ridicul ceĭa ce face altu: nu maĭmuțărițĭ moda! V. refl. Mă port ca o maĭmuță. – În Mold. momi- și monițăresc; în Trans. (Vechĭ) măĭmuĭesc.

maimuțí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 să maimuțeáscă

maimuțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțésc, imperf. 3 sg. maimuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. maimuțeáscă

MAIMUȚÍ vb. v. maimuțări, poci, schimonosi, strâmba.

maimuți vb. v. MAIMUȚĂRI. POCI. SCHIMONOSI. STRÎMBA.

MAIMUȚI vb. IV. (Astăzi rar) 1. T r â n z. A maimuțări (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Domnișorii din Cluj voiau să maimuțească... pe tinerimea franceză din Paris. BARIȚIU, P. A. II, 40. Maimuțind pre Dumnezeul creator care poruncise să se facă lumină, călugării răspîndiră întunericul. NEGRUZZI, S. I, 202. Bine, da numai rapița e?. . . da grîul?.. . da porumbul? ... da alelalte? Nae iritat, maimuțindu-mi tonul: – Da cuponul de iulie? ... CARAGIALE, M. 197. Maimuțează și ei, bieții, . . . pe oamenii cei mari. ISPIRESCU, ap. TDRG. R e f l. A se maimuțări (2). Mai în toate veacurile . . . ne maimuțirăm ori ca vecinu ăl mai puternic d-afară, ori ca dușmana ăl mai voinic dinăuntru. JIPESCU, ap. TDRG. – Prez. ind.: maimuțesc. – Și: (neobișnuit) maimuța vb. I. – V. maimuță.