MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate fizică fundamentală a materiei, care se manifestă ca o formă specifică de interacțiune între curenții electrici, între curenții electrici și magneți sau între magneți. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = proprietate a organismelor vii de a emite un fluid magnetic și de a fi influențate de emanații ale aștrilor sau de fluidul magnetic al cuiva; ansamblu de procedee terapeutice bazate pe această proprietate. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

magnetism sn [At: CR (1829), 220²/18 / V: (înv) ~nit~ / E: fr magnétisme, ger Magnetismus, ngr μαγνητισμός] 1 Proprietate a corpurilor magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. 2 (Determinat prin terestru sau pământesc) Totalitate a fenomenelor magnetice caracteristice pământului. 3 (Îs) ~ animal Fluid universal care străbate toate corpurile însuflețite și care se poate transmite, în anumite condiții, de la om la om. 4 (Îas) Concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe presupusele proprietăți ale magnetismului (3) animal. 5 Studiu al fenomenelor magnetice și al proprietăților magnetice ale materiei.

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietatea pe care o au corpurile magnetice de a se magnetiza. ◊ Magnetism terestru (sau pământesc) = totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice Pământului. Magnetism animal = fluid universal care ar străbate toate corpurile însuflețite și care s-ar transmite (în anumite condiții) de la om la om; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe proprietățile acestui fluid. 2. Parte a fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus.

MAGNETÍSM s. n. 1. Proprietate pe care o au substanțele magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Magnetism terestru = ansamblul de fenomene magnetice datorite pămîntului. 2. Parte a fizicii care studiază fenomenele magnetice ale scoarței pămîntești. 3. Sarcină magnetică.

MAGNETÍSM s.n. Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ Magnetism terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; magnetism animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ♦ Capitol al fizicii care studiază proprietățile magnetice ale materiei. [Cf. fr. magnétisme, germ. Magnetismus].

MAGNETÍSM s. n. 1. proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ♦ ~ terestru = totalitatea fenomenelor magnetice cauzate de Pământ; geomagnetism; ~ animal = pretins fluid care ar lucra asupra simțurilor și imaginației, producând diferite fenomene. ◊ (fig.) atracție; influență, fascinație. 2. ramură a fizicii care studiază fenomenele magnetice. (< fr. magnétisme, germ. Magnetismus)

MAGNETÍSM n. 1) Proprietate a unor corpuri de a atrage fierul. ◊ ~ terestru (sau pământesc) totalitate a proprietăților magnetice ale Pământului. 2) Parte a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor și proprietăților magnetice ale corpurilor. /<fr. magnétisme, germ. Magnetismus

magnetism n. 1. proprietatea magnetului de a atrage fierul; 2. agentul căruia magnetul datorește această proprietate: magnetism terestru, fluid prin care pământul considerat ca un magnet imens, lucrează asupra acului magnetizat; 3. (animal), influență ce magnetizatorii pretind că exercită asupra unei persoane cu ajutorul ochilor sau prin însuflarea unui fluid magnetic emanat dintr’înșii, cufundând acea persoană într’un somn artificial.

*magnetízm n., pl. e (d. magnetic). Tot ceĭa ce e relativ la magnet. Acea parte a fiziciĭ care studiază proprietățile magneților. Magnetizm terestru, cauza presupusă a fenomenelor care se observă în acu magnetic. Magnetizm animal, influență (adevărată saŭ presupusă) pe care un om o poate exercita asupra altuĭa pin oare-care mișcărĭ ale mîniĭ și pin privire. – După apostoliĭ magnetizmuluĭ, o persoană megnetizată cade într’un fel de somnambulizm lucid; atuncĭ ghicește gîndurile, vede și aude la mare depărtare și, fără să știe medicina, arată locu uneĭ boale și medicamentu cuvenit. Mesmer, un medic german, e acela care a proclamat întîĭa oară existența magnetizmuluĭ animal. Doctrina magnetizmuluĭ n’a putut încă să ĭa loc între științe; cu toate acestea, nu tot era imaginar în descoperirea luĭ Mesmer; dar fiindcă fenomenele magnetice aŭ ceva miraculos, aŭ fost de multe orĭ desfigurate de superstițiune saŭ exploatate de șarlatanĭ.

magnetísm s. n.

magnetísm s. n.

magnetism, -me.

MAGNETÍSM s. 1. magnetism pământesc v. magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pământesc. 2. magnetism animal = mesmerism.

MAGNETISM s. 1. (FIZ.) magnetism pămîntesc = magnetism terestru; magnetism terestru = magnetism pămîntesc. 2. magnetism animal = mesmerism.

MAGNETISM s. n. 1. Proprietate pe care o au corpurile magnetice de a atrage fierul sau alte corpuri feromagnetice. Magnetismul este cauza atracției ce se face între fer și între magnet. MARIN, F. 11. După ce s-a magnetizat... , oțelul ține magnetismul mai mult timp. BARASCH, M. III, 61/24. Cercetările asupra electricităței și a magnetismului au mîntuit de la pierdere o mulțime de bogății. CONTEMPORANUL, I, 204. Această proprietate era mai înainte atribuită unei puteri fizice particulare, numite magnetism; astăzi însă se admite că este datorită electricității. PONI, F. 232. ◊ F i g. Avea o atracție, un magnetism uman, care te robea de la prima vedere. BART, E. 376. ♦ (De obicei determinat prin „terestru” sau „pămîntesc”) Totalitatea fenomenelor magnetice caracteristice pămîntului. Fertinet, franțez, face, din porunca lui Ludovic, riga Franței, o călătorie înconjurînd globul spre a defini figura pămîntului în emisferul austral și magnitismul, aducînd descrieri foarte interesante. GENILIE, G. 60/7, cf. ȘĂINEANU, D. U. BIANU, D. S. ♦ Magnetism animal = fluid universal despre care se credea că străbate toate corpurile însuflețite și că se poate transmite (în anumite condiții) de la om la om ; concepție și ansamblu de procedee terapeutice bazate pe presupusele proprietăți ale acestui fluid. Unii au întrebuințat [la operație] mijloacele narcotice, alții magnetismul animal. TURNESCU, MED. OP. 4. Ne vom ocupa aci numai de magnetismul animal sau de mesmerism, după numele lui Mesmer, care a emis doctrina falsă după care ființele animate și neanimate sufer influența unui agent universal supus la legi fizice. BIANU, D. S. 441. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor magnetice. Jurnalul de Odesa din 7 septembrie arată de la Strasburg o descoperire în magnetism. CR (1829), 220²/18. In noaptea de la 15 spre 16 s-au prădat cămara vestitului naturalist Humboldt, furîndu-i-să toate instrumentările cu care el se slujea la observațiile sale asupra magnetismului și asupra tuturor părților fizicei. ib. (1830), 19²/25. - Și: (învechit) magnitísm s. n. – Din fr. magnétisme, germ. Magnetismus. – Magnitísm < ngr. μαγνητισμός.