măsliniu, ~ie a [At: BĂLCESCU, M. V. 410 / Pl: ~ii / E: măslină¹ + -iu] (D. pielea oamenilor) De culoarea măslinei, galben-verzui, bătând spre negru.

MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. De culoarea măslinei, verzui bătînd spre brun. Floarea își scutura capul... cu obrajii măslinii aburiți de o roșeață. DUMITRIU, N. 284. Purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile. DELAVRANCEA, T. 6. Fața măslinie, caracterul, fizionomia lui arăta viclenie. BĂLCESCU, O. II 269.

MĂSLINÍU ~e (~i) Care este de culoarea măslinei. /măslină + suf. ~iu

măsliniu a. de coloarea măslinei: verde bătând în negru.

măsliniŭ, -íe adj. (d. maslină). De coloarea măslineĭ crude, un fel de verde deschis apropiat de galben. – În est ma-.

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniu

MĂSLINÍU adj. v. negricios.

MĂSLINIU, -IE adj. (Mai ales despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei¹ ; galben-verzui, bătînd spre negru. V. s m e a d. Era mare și plin la trup. . . , fața măslinie. BĂLCESCU, M. V. 410. Răposatul era smead și măsliniu la față. CARAGIALE, O. IV, 112. Purta în buzunarul unei haine măslinii poeziile lui Giuste. DELAVRANCEA, T. 6. [Musca] dispărea zglobie în umbra draperiilor grele de catifea măslinie. BRĂESCU, V. 35. Tavanul cu grinzile groase, măslinii parcă, se leagănă și el agale peste vălmășagul de mobile. REBREANU, N. 225. Palmele măslinii ale popii. KLOPȘTOCK, F. 128. Au venit în Amsterdam, la sărbătoarea funebră, și soldați cu pielea măslinie. SADOVEANU, O. IX, 265. Era măslinie la față. . . și cîțiva peri îi conturau o ușoară mustață. CĂLINESCU, E. O. I, 90, cf. 22. Al șaselea ins care se găsea de față era Deivos, locotenentul. . . cu fața măslinie și mustața neagră. CAMIL PETRESCU, O. II, 10. Un tovarăș de vreo treizeci de ani, scund și îndesat, măsliniu, cu sprîncene groase. PREDA, D. 99, cf. 118. Era un om mic, cu fața măslinie.T. POPOVICI, S. 11. - Pl.: măslinii. – Măslină¹ + suf. -iu.