logică^[1] sf [At: DOSOFTEI, V. S. noiembrie 161^V/12 / V: (înv) loghică / E: ngr λογική, lat logica, fr logique, it logica, ger Logik] 1 Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. 2 (Pex) Obiect de învățământ care face cunoscută logica (1). 3 (Îs) ~ generală Tip de logică (1) inițiată de Aristotel, care studiază noțiunea, judecata, raționamentul, precum și principiile gândirii. 4 (Îs) ~ dialectică Concepție filozofică a logicii (1) de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 5 (Îs) ~ modală Ramură a logicii (1) care studiază raporturile dintre necesitate, posibilitate, imposibilitate și contingență. 6 (Îs) ~ matematică (sau simbolică) Ramură a logicii (1) care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, în cibernetică, în lingvistică Si: logistică (2). 7 (Îs) ~ polivalentă (sau probalistă) Sistem logic formalizat, în cadrul căruia expresiile comportă mai mult de două valori de adevăr. 8 (Îs) ~ constructivistă Curent în logica matematică bazat pe construirea inductivă a expresiilor logice. 9 (Îs) ~ combinatorie Ramură a logicii matematice preocupată de calculul combinatoriu în care așa-numiții combinatori apar și în rol de functori. 10 (Îs) ~ deontică Aplicare a logicii simbolice, prin intermediul logicii modale moderne, în teoria acțiunii și în teoria normelor. 11 (Pex) Tratat sau manual care se ocupă cu obiectul, metoda și dezvoltarea logicii (1). 12 Capacitate de a gândi Si: înțelegere, pătrundere, sens, (rar) logicitate (1). 13 Fel de a gândi Si: (rar) logicitate (2). 14 Raționament corect, consecvent și temeinic Si: (rar) logicitate (3). 15 Argumentație. 16-17 (Pex) Ceea ce este conceput conform unor concepții (artistice) specifice, proprii Si: (rar) logicitate (5). 18 (Prc) Cerință firească Si: rațiune, temei, (rar) logicitate (6). 19 Coerență internă, organizare, structură a formelor și a tipurilor de existență sau a formelor și tipurilor de manifestare a evenimentelor sociale.

LÓGICĂ s. f. 1. Știința formelor și legilor gîndirii. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, înlocuind notațiile verbale ale termenilor, legăturilor și operațiilor logice prin notații simbolice și prin formule alcătuite din aceste notații, asemenea formulelor algebrice. 2. Gîndire justă, raționament consecvent și temeinic. Ioana (sigură, tare pe logica argumentului ei. Îl urmărește pe Marin tot timpul ca să vadă ce efect obține): Nu spune absurdități! BARANGA, I. 184. Am admirat bogăția de cunoștințe... logica puternică cu care autorul își desfășoară credințele și cercetările lui de critic. VLAHUȚĂ, O. A. 228. Studia istoriei neamului romîn ne va spune de unde vine limba noastră și ce trebuie să fie după logică acea limbă. RUSSO, S. 51. ♦ Fel de a gîndi. Are o logică bizară. 3. Cerință firească, temei rațional. Generalizînd prin imagini artistice realiste laturile esențiale ale vieții sociale, artistul oglindește logica procesului istoric, scoțînd la iveală vechiul, ceea ce și-a trăit traiul – și noul, ceea ce se naște în acest proces. V. ROM. mai 1953, 203. Unde ne-a trebui un cuvînt, nevoia îl va iscodi, nu după sistema cutăruia sau cutăruia, dar după logica limbii. RUSSO, S. 37.

LÓGICĂ s.f. 1. Știință a demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, ale raționării juste. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ◊ Logică a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raționament temeinic. 3. Cerință firească, temei, rațiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – rațiune].

LÓGICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul formelor și legilor fundamentale ale gândirii. 2) Manual în care sunt expuse elementele de bază ale acestei științe. 3) Modalitate de a gândi; fel de a raționa. 4) Rațiune coerentă, consecventă și temeinică. 5) Temei firesc al unei acțiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica

logică f. 1. știința raționamentului; 2. operă ce tratează despre această știință: logica lui Aristotele; 3. dispozițiune de a raționa just; 4. șir în idei: carte scrisă cu multă logică.

LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

loghică sf vz logică

LÓGIC, -Ă, logici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

LÓGIC, -Ă I. adj. 1. conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat. 2. circuit ~ = circuit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare. 3. (inform.) schemă ~ă = reprezentare grafică a unui algoritm în vederea programării; logigramă. II. s. f. 1. știință a demonstrației care studiază formele și legile gândirii, ale raționării corecte. ♦ ~ simbolică (sau matematică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logico-matematic; logistică; ă științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. gândire justă, raționament corect, temeinic. 3. cerință firească, temei, rațiune. (< fr. logique)

*lógic, -ă adj. (vgr. logikós, d. lógos, cuvînt, rațiune). Conform logiciĭ: raționament logic. S. m. și f. Persoană care știe logica saŭ care raționează cu metodă (logician). S. f., pl. ĭ, e. Știința de a raționa bine: Aristotele a formulat principiile logiciĭ. Carte care cuprinde această știință: logica luĭ Aristotele. Dispozițiunea de a raționa bine: logica naturală. Raționament, metodă: această carte n’are logică. Fig. Mod particular de a judeca, de a raționa: logica luĭ e „scoală-te tu ca să șed eŭ”. Adv. În mod logic: a vorbi logic.

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici

logică, gen. logicii

logică, -ci.

LÓGICĂ s. 1. logică matematică v. logică simbolică; logică simbolică logistică, logică matematică. 2. coerență, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.) 3. v. justificare.

LOGICĂ s. 1. logică matematică = logistică, logică simbolică; logică simbolică = logistică, logică matematică. 2. coerență, noimă, sens, șir. (Vorbește fără ~.) 3. justificare, motivare, noimă, rațiune, rost, sens, temei. (Nu văd ~ acestei decizii.)

lógică s. f. – Raționament corect. – Var. (înv.) loghica. Fr. logique și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. λογιϰή. – Der. logic, adj., din fr. logique. nelogic, adj. (ilogic).