jurisdictzie sf [At: (a. 1641) URICARIUL V 155/27 / V: juridic~ juridictziune ~tziune / Pl: ~i / E: fr juridiction lat jurisdictionis onem] 1 Competentza de a judeca a unui judecator sau a unei instantze. 2 Totalitate a instantzelor judecatoreshti de acelashi grad. 3 Ansamblu al organelor care au competentza de a judeca pricini de aceeashi categorie. 4 Teritoriu in care un judecator sau o instantza judecatoreasca ishi exercita puterea.

JURISDÍCTZIE jurisdictzii s. f. Putere competentza a unui judecator sau a unei instantze de a judeca de a rezolva un litigiu de a dezlega o pricina; p. ext. teritoriu in care un judecator sau o instantza judecatoreasca ishi exercita acest drept. Varianta: jurisdictziúne (pronuntzat tziu) (KOGALNICEANU S. A. 164) s. f.

JURISDÍCTZIE s.f. 1. Putere competentza a unui judecator sau a unei instantze de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde ishi poate exercita aceasta putere un judecator sau o instantza judecatoreasca. 2. Totalitatea organelor de judecata de acelashi grad sau competente a solutziona o anumita categorie de litigii. ◊ Organ de jurisdictzie = organ de stat care indeplineshte functzii judecatoreshti. [Gen. iei var. jurisdictziune s.f. / cf. lat. iurisdictio fr. jurisdiction].

JURISDÍCTZIE s. f. 1. competentza a unui judecator a unei instantze de a judeca; (p. ext.) teritoriul unde se exercita. 2. totalitatea instantzelor de judecata avand competentza de a solutziona cauzele de aceeashi categorie. ♦ organ de ~ = organ de stat care indeplineshte functzii judecatoreshti. (< fr. jurisdiction lat. iurisdictio)

JURISDÍCTZIE ~i f. 1) Drept intarit prin lege al unui judecator sau al unei instantze judecatoreshti de a efectua procese judiciare; competentza de a judeca. 2) Teritoriu unde ishi poate exercita competentza un judecator sau o instantza judecatoreasca. 3) Totalitate a organelor judiciare de acelashi grad sau competentza. [G.D. jurisdictziei; Sil. tzie] /<lat. jurisdictio ~onis fr. jurisdiction^[1]

juridictzie sf vz jurisdictzie

juridictziune sf vz jurisdictzie

jurisdictziune sf vz jurisdictzie

JURISDICTZIÚNE s. f. v. jurisdictzie.

JURISDICTZIÚNE s.f. v. jurisdictzie.

jurisdictzi(un)e f. 1. puterea judecatorului; 2. resortul sau intinderea de loc in care judecatorul are puterea de a judeca.

* jurisdictziúne f. (lat. jurisdictio ónis d. jus gen. juris drept shi dictio ónis zicere). Puterea (autoritatea) unuĭ judecator. Resortu saŭ intinderea teritoriuluĭ in care un judecator ishi exercita puterea: jurisdictziunea curtziĭ de casatziune se intinde peste toata Romania. Jurisdictziunea consulara tribunalele comerciale. Grade de jurisdictziune fiecare din tribunalele pin care aceĭashĭ afacere poate fi judecata succesiv. SHi íctzie.

jurisdíctzie (tzie) s. f. art. jurisdíctzia (tzia) g.d. art. jurisdíctziei; pl. jurisdíctzii art. jurisdíctziile (tzii)

jurisdíctzie s. f. (sil. tzie) art. jurisdíctzia (sil.tzia) g. d. art. jurisdíctziei; pl. jurisdíctzii art. jurisdictzíile (sil. tzii)^[1]

jurisdictzie

jurisdictziune ni.

JURISDÍCTZIE s. (JUR.) (rar) judecata. (Se afla sub ~...)^[1]

JURISDICTZIE s. (JUR.) (rar) judecata. (Se afla sub ~...)