izbitură sf [At: ANON. CAR. / V: izbăt~ / Pl: ~ri / E: izbi + -tură] 1 Lovitură puternică Si: izbeală (1). 2 Repezire violentă în ceva sau în cineva Si: izbeală (2). 3 (Înv) Atac. 4 Trântitură. 5 (Med) Contuzie. 6 (Pop) Zvâcnire. 7 (Pop) Pulsație. 8 (Pop) Boală de inimă la copii.

IZBITÚRĂ, izbituri, s. f. Lovitură puternică, izbire. Izbitura barosurilor pe nicovale. CAMILAR, N. II 104. Înaintea mea se deschidea podul negru, scîrțîind jalnic din încheieturi subt izbiturile viforului. SADOVEANU, O. I 350. Pămîntul din ograda Gherghinei icnea sub izbiturile călcîilor. BUJOR, S. 101. ♦ Locul, urma, semnul unei lovituri; contuzie.

IZBITÚRĂ ~i f. Lovitură puternică. /a izbi + suf. ~tură

izbitură f. efectul izbirii: lovitură puternică.

izbitúră f., pl. ĭ. Rezultatu izbiriĭ, lovitură: corabia a primit o izbitură în coastă.

izbătură sf vz izbitură

izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri

izbitúră s. f., g.-d. art. izbitúrii; pl. izbitúri

IZBITÚRĂ s. 1. v. lovitură. 2. v. plesnitură. 3. lovitură, trântitură. (O ~ de ușă.) 4. v. îmbrâncitură. 5. v. zvârlitură.

IZBITURĂ s. 1. lovitură, (pop.) pălitură, (reg.) ștos, (înv.) loveală. (O ~ puternică.) 2. lovitură, plesnitură. (Simte o ~ pe obraz.) 3. lovitură, trîntitură. (O ~ de ușă.) 4. brînci, ghiont. îmbrînceală, îmbrîncitură, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog. (Simte din toate părțile ~i.) 5. aruncătură, azvîrlitură, lovitură, zvîrlitură. (~ calului nărăvaș.)