contúzie sf [At: C. PETRESCU, C. V. 42 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr contusion, lat contusio, -onis] Traumatism care povoacă strivirea țesuturilor profunde, fără ruperea tegumentului, în urma lovirii cu un obiect dur.

CONTÚZIE, contuzii, s. f. (Și în forma contuziune) Leziune provocată prin lovire, fără rănirea pielii. Fiecare se introduce în așternut, pipăindu-și cu duioșie o contuziune, cu satisfacția că s-a întors viu și aproximativ intact de la o crîncenă încăierare. C. PETRESCU, C. V. 42. – Pronunțat: -zi-e. – Variantă: contuziúne s. f.

CONTÚZIE s.f. Leziune provocată prin lovire. [Gen. -iei, var. contuziune s.f. / cf. fr. contusion, lat. contusio].

CONTÚZIE s. f. leziune tisulară provocată prin lovire. (< fr. contusion, lat. contusio)

CONTÚZIE ~i f. Leziune fără manifestare exterioară produsă de un șoc. ~ cerebrală. [Art. contuzia; G.-D. contuziei; Sil. -zi-e] /<fr. contusion, lat. contrusio, ~onis

contuziune sf vz contuzie

CONTUZIÚNE s.f. v. contuzie.

contuziune f. vătămare produsă de un corp contundent.

*contuziúne f. (lat. contúsio, -ónis. V. contundent). Rană, vînătaĭe, lovitură, vătămare produsă de un corp contundent. – Și -úzie.

contúzie (-zi-e) s. f., art. contúzia (-zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (-zi-i-)

contúzie s. f. (sil. -zi-e), art. contúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. contúziei; pl. contúzii, art. contúziile (sil. -zi-i-)

contuzie

contuziune.