intiparire sf [At: I. VACARESCUL P. 333/13 / Pl: ~ri / E: intipari] 1 (Inv) Tiparire. 2 Urma lasata pe un material prin apasare. 3 Fixare in mintea cuiva lasand o impresie puternica. 4 (Inv) Impresie. 5 (Inv) Reflectare.

INTIPARÍRE intipariri s. f. Actziunea de a se intipari shi rezultatul ei; urma (lasata pe un obiect prin apasare); imprimare. Ciorba de lut cu apa care fleshcaia lipita de glezna se ridica o data cu talpa apoi se descleia shi recadea pastrind adinca intiparirea pasului. DUMITRIU B. F. 63. ◊ Fig. Fatza Anei... cu o intiparire de suferintze se posomori. REBREANU I. 20. ♦ Fig. (Astazi rar) Urma lasata in mintea in memoria in conshtiintza cuiva de ceva trait sau perceput; impresie. Mirarea shi intiparirea printre bejenari fura puternice. GALACTION O. I 283. Acea epoca de urgie a lasat in tzeara... triste intipariri. ODOBESCU S. II 309. Doua persoane... imi facura o intiparire neshtearsa. NEGRUZZI S. I 218.

INTIPARÍRE ~i f. 1) v. A INTIPARI shi A SE INTIPARI. 2) Urma lasata pe un obiect prin apasare. 3) fig. Imagine ramasa in amintire; impresie. /v. a (se) intipari

intiparire f. impresiune.

intiparíre s. f. g.d. art. intiparírii; pl. intiparíri

intiparíre s. f. g.d. art. intiparírii; pl. intiparíri

INTIPARÍRE s. 1. v. imprimare. 2. v. urma.

INTIPARÍRE s. v. fixare.

INTIPARIRE s. 1. imprimare. (~ a ceva pe suprafatza unui obiect.) 2. tipar urma (fig.) amprenta. (Picioarele lasau ~i adinci in noroi.)

intiparire s. v. FIXARE.