insa c [At: CORESI EV. 621 / E: ml ipsa] (Adversativ) 1 Cu toate acestea. 2 Totushi. 3 Dar. 4 Pe de alta parte.

ÍNSA conj. 1. (Cu sens adversativ; leaga doua propozitzii sau doua partzi de propozitzie fara a fi totdeauna primul cuvint al propozitziei sau al grupului de cuvinte care il introduce) Cu toate acestea totushi dar. Biata baba era umflata cit o bute... simtzirea insa nu shio pierduse de tot. CREANGA P. 15. O shopteshtemi zice dinsul tu cu ochii plini deres Dulci cuvinte nentzelese insa pline dentzeles. EMINESCU O. I 82. Deabia inserase ulitzele erau insa pustii. NEGRUZZI S. I 15. Au trecut vremileacelea vremi de fapte stralucite Insa triste shi amare. ALEXANDRESCU P. 134. ◊ (Invechit precedat de «dar» «shi» «ci» etc.) Un om care iubeshte cu tineretza pe gingasha lui sotzie shi insa nu o poate vedea. NEGRUZZI S. I 56. Potera lancunjurat SHi burduf mi la legat. Dar lui insa nui pasa Ci mustatza ishi rasucea. SHEZ. V 94. 2. (Arata trecerea la alta idee) Dar pe de alta parte. Pe asigurarile astea insa nu prea conta. REBREANU R. II 66. De la o vreme incoace insa nu shtiu ce avea k era tot galesh trist shi dus pe ginduri. ISPIRESCU L. 2.

INSA conj. (exprima un raport adversativ shi leaga partzi de propozitzie propozitzii sau fraze) Dar. El lucreaza incet insa bine. /<lat. ipsa

insa conj. exprima o opozitziune mai energica decat dar shi se pune dupa vorba initziala: ea insa a venit. [Feminin dela ins=lat. IPSA: pronume devenit conjunctziune (cf. adins)].

ínsa conj. adversativa (d. lat. ipsa k shi insu). Dar (disparut din limba vorbita): eŭ am plecat el insa (orĭ insa el) a ramas.

ínsa conjctz.

ínsa conjctz.

INSA conj. 1. v. dar. 2. v. ci. 3. dar numai (prin Transilv.) pedig. (Eshti buna la suflet ~ nu ma prea iubeshti.)

INSA conj. 1. dar totushi. (Ash vrea sa te cred ~ am unele indoieli.) 2. ci dar numai (reg.) fara (Ban. shi Transilv.) ma. (Nui prost cine da ~ cel ce rabda.) 3. dar numai (prin Transilv.) pedig. (Eshti buna la suflet ~ nu ma prea iubeshti.)