IDIOȚÍE, (2) idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

idioție sf [At: CARAGIALE, T. II, 195 / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: idiot + -ie] 1 Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea vorbirii și a deprinderilor elementare și prin rămânerea la nivelul intelectual al unui copil de doi ani Si: cretinism, idioțenie (2). 2 Idioțenie (1).

IDIOȚÍE, idioții, s. f. 1. Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea însușirii vorbirii și a deprinderilor elementare, nivelul intelectual neatingând pe cel al unui copil normal, de doi ani; idioțenie (2). 2. Idioțenie (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiotie.

IDIOȚÍE, idioții, s. f. Debilitate mintală din naștere, care se caracterizează prin absența aproape totală a funcțiunilor psihice. ♦ (Familiar) Faptă sau vorbă prostească; prostie, neghiobie, idioțenie; scriere proastă, fără valoare. Tot timpul am citit un roman polițist, o idioție complicată. SADOVEANU, A. L. 25. - Pronunțat: -di-o-.

IDIOȚÍE s.f. Starea celui idiot; tâmpenie. ♦ (Fam.) Neghiobie, prostie. [Gen. -iei. / cf. fr. idiotie].

IDIOȚÍE s. f. debilitate mintală congenitală maximă. ◊ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)

IDIOȚÍE ~i f. Stare patologică constând în debilitate mintală maximă, provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului; cretinism; imbecilitate. [G.-D. idioției] /<fr. idiotie

idioție f. stare de idiot, stupiditate.

*idioțíe f. (d. idiot; fr. idiotie). Stupiditate, prostie (datorită unor defecte cerebrale în general ereditare). Faptă de idiot: ce’nseamnă idioția asta? – Fals -țénie.

idioțíe (debilitate mintală) (-di-o-) s. f., art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; (nerozii) pl. idioțíi, art. idioțíile

idioțíe s. f. (sil. -di-o-), art. idioțía, g.-d. art. idioțíei; pl. idioțíi, art. idioțíile

IDIOȚÍE s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tâmpeală, tâmpenie, (rar) tâmpie, tâmpime. 2. v. prostie.

IDIOȚIE s. 1. (MED.) cretinism, idioțenie, imbecilitate, tîmpeală, tîmpenie, (rar) tîmpie, tîmpime. 2. dobitocie, idioțenie, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tîmpenie, (înv.) prostăticie. (A spus o mare ~.)