idioție sf [At: CARAGIALE, T. II, 195 / P: i-di-o~ / Pl: ~ii / E: idiot + -ie] 1 Debilitate mintală congenitală maximă, caracterizată prin incapacitatea vorbirii și a deprinderilor elementare și prin rămânerea la nivelul intelectual al unui copil de doi ani Si: cretinism, idioțenie (2). 2 Idioțenie (1).