IBẤNCĂ, ibânci, s. f. (Reg.) Pătură (care se așterne pe spinarea cailor). – Et. nec.

IBÂNCĂ, ibânci, s. f. (Reg.) Pătură (care se așterne pe spinarea cailor). – Et. nec.

ibâncă f. așternut ce se pune sub șea. [Origină necunoscută].

ibânc, ~ă [At: DIONISIE, C. 222 / V: (reg) iebân~, obân~ / Pl: ~nci / E: nct] (Reg) 1 sf Pătură cu care se acoperă caii. 2 a (D. lână) Încâlcit.

iebâncă af, sf vz ibâncă

IBÎ́NCĂ, ibînci, s. f. (Regional) Țol, pătură care se așterne de obicei pe spinarea cailor. Ibînci dalbe d-așternea, Șeaua căpătîi punea. PĂSCULESCU, L. P. 51.

ĭebî́ncă, V. ipingea.

ipingeá și ipîngeá f., pl. ele (turc. ĭapynga, -ğak, ĭapunğa, ĭapyk și ĭapuk, d. ĭapmak, a acoperi; ngr. gĭapuntzés, bg. ĭapunğak, sîrb. japunğa, rus. ĭapančá). Vechĭ. Vest. Manta de ploaĭe (de obiceĭ, de postav roș) fără mînicĭ și c’o pelerină scurtă, cum purtaŭ surugiiĭ. Azĭ. Cergă de acoperit calu saŭ și de pus ca așternut supt șa. – Și ĭepingea, ĭepîngea, ĭapîngea, ĭebîncă și ibîncă (pl. ĭ) În Cov. obinceá, pl. ele. V. chepeneag, ĭamurluc, teltie, șabracă, plocadă, tuzluc, dulamă, cortel.

ibấncă (reg.) s. f., g.-d. art. ibấncii; pl. ibấnci

ibâncă s. f., g.-d. art. ibâncei; pl. ibânce

ebâncă, -ci.

IBÂNCĂ s. v. cioltar, șabracă, valtrap.

ibîncă s. v. CIOLTAR. ȘABRACĂ. VALTRAP.