iată i [At: TETRAEV. (1574), ap. GCR I, 9/4 / V: ietă, (reg) etă, ete, etete / E: bg ето] 1 Cuvânt prin care se atrage atenția asupra cuiva sau a ceva. 2 (Urmat de forma neaccentuată a pronumelui personal) Indică apariția cuiva Iată-mă(-s), (pop) ia(că)tă-mă-s. 3 (Șîcs, îvp, iată-vă-l-ăi, iată-o-i) Uite! 4 (Pop; după „când”, „numai ce”) Cuvânt care exprimă surpriza.

IÁTĂ interj. 1. (Servește pentru a atrage atenția asupra celor exprimate în propoziția sau cuvîntul care urmează) Ia, iacă, uite, vezi. Iată! Doi vineți ochi în suflet mă săgeată. IOSIF, P. 18. Iată ce-mi scrie frate-mieu. CREANGĂ, P. 184. Iată vine nunta-ntreagă – vornicel e-un grierel. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Cu o nuanță de sfidare) De ți-s dragă, bade, dragă, De nu, iată, lumea-i largă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. ◊ (Urmat de «că») Cînd, tocmai la vreme de bătrînețe, iată că se îndură norocul și cu dînsul. ISPIRESCU, L. 41. Acum iată că din codru și Călin, mirele, iese. EMINESCU, O. I 85. Iată că-ntr-o dimineață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ (Cu valoare verbală și cu complement drept) Aurul vieții mele iată-l. BENIUC, V. 10. Iat-o! Plină despre munte Iese luna din brădet. COȘBUC, P. I 48. Iată-ne și aproape de vîrful codrului. CREANGĂ, P. 123. Un punct se mișcă... Iată-l Cum din haos face mumă. EMINESCU, O. I 132. 2. (Împreună cu «cînd», «numai (ce)» în povestiri) Deodată, pe neașteptate, fără veste, iacă. Era dus cu gîndurile... Tot da cu nuiaua în apă, și nu știa ce făcea... Cînd iată că o broască țestoasă ieșise pe luciul apei și se uita galeș la dînsul. ISPIRESCU, L. 34. Numai iată ce le iesă înainte un om spîn. CREANGĂ, P. 199.

IÁTĂ interj. 1) Uită-te! Privește! Vezi! ◊ Iată ce (sau cum) uite în ce constă problema. Iată drumul (sau ușa)! Poți pleca! 2) Deodată; pe neașteptate. /<bulg. eto

iată int. V. iacă. [Cf. albanez ĬATE].

ĭátă, V. ĭacă.

etete i vz iată

ietă¹ i vz iată

2) ĭáca și (rar) ĭácă și (ob.) ĭacătă, interj. (sîrb. jako, acuma, îndată. Ĭacătă e infl. de ĭată [care vine d. alb. ĭate, vsl. sîrb. bg. eto], care e sin. cu ĭacă, dar nu se maĭ aude azĭ). Vezi, na, uĭte-te: ĭaca doĭ francĭ, ĭacătă-l, ĭacăt-o, ĭaca-țĭ francu (na francu tăŭ); ĭaca na, poftim, ĭa uĭtați-vă (la o surpriză, la o primejdie)! Ĭaca așa, ĭac’așa, așa! ĭaca’ndată, îndată, chear acuma (voĭ face ce vreĭ ș. a.).

iátă interj.

iátă interj.

iată.

IÁTĂ interj. uite!, vezi!, (pop.) ia!, iacă!, ian!, (înv. și reg.) ni!, (Mold. și Bucov.) inga! (~!, se apropie de noi.)

IATĂ interj. uite!, vezi!, (pop.) ia!, iacă!, ian!, (înv. și reg.) ni!, (Mold. și Bucov.) inga! (~!, se apropie de noi.)

ECCE HOMO! (lat.) iată omul! – Ioan, 19, 5. Exclamația lui Pilat din Pont, când l-a arătat mulțimii pe Iisus.

ECCE ITERUM CRISPINUS (lat.) iată-l din nou pe Crispinus – Iuvenal, „Satirae”, IV, 1. Crispinus din Carpos, favoritul împăratului Domițian, parvenit și corupt, era detestat la Roma. Exclamația indică revenirea în conversație a numelui unei persoane antipatizate.

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva.

etete! interj. v. ete fleoșc.