hărăzi¹ vt [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 94/32 / V: ~si / Pzi: ~zesc / E: vsl харизати] 1 (Înv) A face cuiva o donație Si: (înv) a hărăzui (1). 2 (Înv) A acorda (un titlu, un privilegiu, o distincție etc.) Si: (înv) a hărăzui (2). 3 A hotărî ceva în vederea unui anumit scop Si: (înv) a hărăzui (3). 4 A dedica. 5 A destina.

hărăzi² vtrr vz hărăți

HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. (Învechit și arhaizant) A destina. Ce transportă, oare, generalul, cu avioanele hărăzite răniților? CAMILAR, N. I 446. Mă uitam în toate părțile, ca să fac mai de aproape cunoștință cu locul hărăzit mie de întîmplare pentru vremelnicul meu popas. HOGAȘ, M. N. 161. ♦ A dedica, a închina. Această fabulă chiar lor o hărăzesc. DONICI, F. 55. 2. (Învechit) A face (cuiva) un dar, o cinste, o donație; a acorda (un drept, un privilegiu etc.). Noul sultan Selim, nevoind să strice voia nici unuia din ai săi puternici viziri, hărăzi lui Mahomet Socoli carte de mazilie pentru Pătru-vodă Șchiopul. ODOBESCU, S. A. 150. Decorația ce-ți hărăzesc... ți-o anin de nas. ALECSANDRI, T. I 48.

A HĂRĂZÍ ~ésc tranz. 1) (despre soartă, destin, ursită etc.) A determina în prealabil ca având un caracter inevitabil; a predestina; a sorti; a ursi. 2) înv. A destina din timp în semn de omagiu; a închina; a dedica; a consacra. 3) înv. (titluri, posturi, distincții, privilegii etc.) A acorda din timp printr-un angajament. /< sl. harizati

HĂRĂZI vb. (Mold.) A dărui. Hărăzit-au locuri domnii cei vechi a boieri, a slujitori. N. COSTIN. Etimologie: sl. harizati. Vezi si hărăzeală, hărăzitor.

hărăzì v. 1. a dărui: el avea să te hărăzească cu un cal tânăr POP.; 2. a consacra: icoană hărăzită bisericii NEGR. [Gr. mod. HARÍZO].

hărăzésc v. tr. (vsl. harizati, harizovati, d. ngr. harizo, vgr. harizomai, dedic, dăruĭesc, d. háris, grație. V. har. Dedic, închin. Consacrez.

hărăzí (a ~) (a destina) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 să hărăzeáscă

hărăzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. hărăzeáscă

HĂRĂZÍ vb. 1. a da, a destina, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. v. predestina. 3. v. destina. 4. v. consacra.

HĂRĂZI vb. 1. a da, a destina, a hotărî, a meni, a orîndui, a predestina, a rîndui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. a destina, a face, a meni, a predestina, a sorti, a ursi. (Sînt ~ să fie fericiți.) 3. a destina, a meni, a supune. (Pădurea aceasta este ~ tăierii.) 4. a (se) consacra, a (se) dărui, a (se) dedica, a (se) destina, a (se) devota, a (se) închina, (rar) a (se) aplica, (înv.) a (se) deda, a (se) meni, a (se) pridădi, a (se) șerbi, (grecism înv.) a (se) afierosi. (Și-a ~ întreaga viață binelui obștesc.)

hărăzí (hărăzésc, hărăzít), vb. – 1. A da, a acorda. – 2. A dedica, a închina. – Mr. hărăsire, hărzire. Ngr. χαρίζω (Murnu 27), în parte prin intermediul sl. charizati. – Der. hărăzeală (var. hărăzitură), s. f. (înv., donație; închisoare); hărăzitor, adj. (care hărăzește). – Cf. har, haram.