HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este larg deschis, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii larg deschiși. – V. holba.

holbat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: holba] 1-4 Holbare (1-4).

holbat², ~ă a [At: LB / Pl: ~ați, ~e / E: holba] 1 (D. ochi) Larg deschis. 2 (D. oameni) Cu ochii căscați de mirare, spaimă, curiozitate. 3 Care are ochii mari. 4 (Fig) Prea curios.

HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Care este căscat, boldit, zgâit, bulbucat, boboșit, bolboșat; (despre ființe) cu ochii căscați. – V. holba.

HOLBÁT, -Ă, holbați, -te, adj. (Despre ochi) Căscat tare; boldit, zgîit. Rămase încremenit, cu ochii holbați. BUJOR, S. 170. Ochii lui, holbați și fără nici o expresie, rătăceau... fără clipire. VLAHUȚĂ, O. A. 127. Noi școlarii am rămas cu ochii holbați unii la alții. CREANGĂ, A. 3. ♦ (Despre persoane) Cu ochii căscați sau zgîiți. Se uita holbat la mîna care umbla prin aer. DUMITRIU, N. 161. – Variantă: înholbát, -ă (SBIERA, P. 117) adj.

holbát, -ă adj. Est. Ochĭ holbațĭ, tare deschișĭ de frică, mirare orĭ prostie. Om holbat, cu ochiĭ holbațĭ.

HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide larg (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Lat. volvere.

holba [At: CALENDARIU (1814) 190/23 / V: ~bi / Pzi: ~bez / E: nct] 1-3 vt A deschide ochii mari (de mirare, uimire, spaimă etc.) Si: (reg) a holbăni (1-3), a holboca (1-3), a holști (1-3). 4-6 vr A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de mirare, de spaimă, de curiozitate. 7 vr (Fig) A fi prea curios.

înholba vtr [At: DA ms / V: (cscj) ~bi / Pzi: ~bez / E: în- + holba] (Înv) 1-6 A (se) holba (1-6).

HOLBÁ, holbez, vb. I. Tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.). ♦ Refl. A se uita la cineva sau la ceva cu ochii măriți de curiozitate, de spaimă etc.; a se zgâi. – Din lat. volvere.

HOLBÁ, holbez, vb. I. Refl. A se uita la cineva sau la ceva căscînd ochii tare (de mirare, de curiozitate, de surpriză, de spaimă etc.); a se zgîi. De-acum, moșnege, s-a sfîrșit să tot stai pe prispă... ha? Ce te holbezi așa la mine? CAMILAR, TEM. 11. Morarul s-a holbat cu pleoapele-i sîngerate. SADOVEANU, M. C. 28. Cei rămași se holbau îngroziți la jăratecul uriaș care părea a crește mereu. REBREANU, R. II 106. ♦ (Rar despre ochi) A se deschide mult, exprimînd mirare, uimire. Ochii broaștelor s-au holbat de mirare. STANCU, D. 205. Ochii, după ce s-au holbat, au rămas mici și cu pleoapele încrețite, ațintiți asupra cărții. SADOVEANU, N. P. 187. ♦ Tranz. (Cu complementul «ochii») A deschide tare; a căsca, a boldi. Ce spui tu, mă Ioane? – face Moș Gheorghe oprindu-se în loc, holbînd ochii mari, cu groază. SP. POPESCU, M. G. 58. Abia din cînd în cînd își mai holbă ochii rătăciți. VLAHUȚĂ, O. A. 133. Capra atunci, holbînd ochii lung prin casă, o cuprinde spaimă și rămîne încremenită. CREANGĂ, P. 27. – Variantă: (regional) înholbá (RETEGANUL, P. V 47, SBIERA, P. 262) vb. I.

ÎNHOLBÁ vb. I v. holba.

ÎNHOLBÁT, -Ă adj. v. holbat.

A HOLBÁ ~éz tranz. (ochii) A deschide larg (de mirare, de spaimă etc.). /<lat. volvere

A SE HOLBÁ mă ~éz intranz. A se uita cu ochii larg deschiși (și cu prea mare curiozitate); a se zgâi. /<lat. volvere

holbà v. Mold. a căsca tare ochii (din mirare, frică sau prostie). [Formă dialectală din volba (cf. volbură) = lat. VOLVERE, a rostogoli].

holbéz v. tr. (ca și în-volb. V. volbură, boltă. Cp. cu hulpe, hultur). Est. Deschid (boldesc, bolovănesc) ochiĭ prea tare de frică, de mirare orĭ de prostie: a holba ochiĭ. – Și înholbez (Trans.). În Suc. (Șez. 32, 110) mă holbez, mă mir tare.

înholbéz, V. holbez.

+holba² (a se ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mă holbez, 3 se holbează; conj. prez. 1 sg. să mă holbez, 3 să se holbeze; imper. 2 sg. afirm. holbează-te; ger. holbându-mă

holbá (a ~) vb., ind. prez. 3 holbeáză

holbá vb., ind. prez. 1 sg. holbéz, 3 sg. și pl. holbeáză

HOLBÁT adj. bulbucat, căscat, mare, mărit, umflat, zgâit, (rar) bălăbănos, (pop. și fam.) belit, bleojdit, (pop.) boboșat, bolboșat, boldit, (reg.) măciuliat. (Cu ochii ~ți.)

HOLBAT adj. bulbucat, căscat, mare, mărit, umflat, zgîit, (rar) bălăbănos, (pop. și fam.) belit, bleojdit, (pop.) boboșat, bolboșat, boldit, (reg.) măciuliat. (Cu ochii ~.)

HOLBÁ vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgâi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgâmboia. (A-și ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgâi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

HOLBA vb. 1. a (se) bulbuca, a (se) căsca, a (se) mări, a (se) umfla, a (se) zgîi, (pop. și fam.) a (se) beli, a (se) bleojdi, (pop.) a (se) boboșa, a (se) bolboșa, (reg.) a (se) boldi, a (se) bolovăni, (Transilv.) a (se) zgăura, (Ban.) a (se) zgîmboia. (A-și ~ ochii.) 2. a se chiorî, a se zgîi, (reg.) a se hlizi. (Ce te ~ așa la mine?)

A holba ≠ a miji

holbá (holbéz, holbát), vb. – A face ochii mari, a se zgîi. – Var. (în)holbi, înholba. Mr. volbu, vulbare. Lat. volvĕre (Tiktin; DAR; Pascu, I, 188; Candrea; Scriban); cu o alterare care nu a fost suficient explicată; cf. volbură. Ar putea fi și o creație expresivă, paralelă cu bulb(uc)a. Așa cum este holboacă față de bolboacă și holboană față de bolboană. – Der. holban, s. m. (persoană care se lasă surprinsă cu ușurință); ghiolbană, s. f. (femeie cu ochii mari).

înholbá, vb. ref. – v. holba.