grafie¹ sf [At: CONTEMP. S. II 1949 nr. 164 4/7 / Pl: ~ii / E: fr graphie] 1 Mod de redare in scris a cuvintelor Si: scriere. 2 Fel specific de a scrie al cuiva Si: scris¹. 3 Linie specifica a unui desen care caracterizeaza pe autorul lui.

GRAFÍE grafii s. f. 1. Redare in scris a cuvintelor; scriere. 2. Felul in care e scris un cuvint sau un text; caracterul executarii literelor in scris; scris. Grafia [manuscrisului] se aseamana in mod simtzitor cu grafia scrisorii de demisie a poetului. CONTEMPORANUL S. II 1949 nr. 164 4/7.

GRAFÍE s.f. 1. Scriere (a cuvintelor). ♦ Mod de a scrie un cuvant un text; scris. 2. (Arte) Totalitatea trasaturilor care caracterizeaza linia unui desenator. // Element secund de compunere savanta cu semnificatzia „scriere” „desen” „descriere” „studiu” „scris”. [Gen. iei: / < fr. graphie it. grafia cf. gr. graphe arta de a scrie].

GRAFÍE¹ s. f. 1. mod de a scrie un cuvant un text; scriere. ◊ scris (al cuiva). 2. linia caracteristica a unui desen sau desenator. (< fr. graphie)

GRAFÍE ~i f. 1) Sistem de semne grafice; scriere; scris. 2) Mod de scriere a unui cuvant sau text. /<fr. graphie

grafie f. mod de scriere.

*grafíe f. (d. vgr. grápho scriŭ). Cuv. care se combina cu alte cuvinte k sa arate numele unor shtiintze k: geografie etnografie. (V. logie). Scriere alfabet.

grafíe s. f. art. grafía g.d. art. grafíei; pl. grafíi art. grafíile

grafíe s. f. art. grafía g.d. art. grafíei; pl. grafíi art. grafíile

GRAFÍE s. v. scris.

GRAFIE s. scriere scris (rar) scriitura. (Ia recunoscut ~.)

GRAFÍE s. f. (< fr. graphie it. grafia cf. gr. graphe „arta de a scrie”): scriere sau scris; felul in care este scris un cuvant sau un text. ◊ ~ dúbla: notare diferita a aceluiashi fonem in aceeashi epoca (in acelashi text sau in texte diferite) datorita unor cauze diverse. Astfel in textele vechi romaneshti existau multe g. duble fie din cauza contradictziei dintre traditzia grafica shi evolutzia limbii (g. den shi din) fie datorita caracterului complex al unui sunet greu de notat (g. bunra shi bura din textele rotacizante) fie coexistentzei a doua sunete in graiul aceleiashi persoane fie influentzei exercitate de g. unor cuvinte slave asemanatoare fie copishtilor in vorbirea carora existau fonetisme deosebite de cele din original etc. ◊ ~ hipercorécta: g. greshita pe baza unei pronuntzari greshite a unui cuvant produsa din teama de a nu greshi k de exemplu piftea in loc de chiftea; poplen in loc de poplin etc.