GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.

glie sf [At: MARIAN, S. R. II, 178 / Pl: ~ii / E: nct] 1 (Pop) Brazdă de pământ cu iarbă (cât se poate desprinde cu hârlețul). 2 (Pop; pex) Pământ. 3 (Pop) Ogor. 4 (Fig) Țară. 5 (Reg; îe) Sub ~ În mormânt. 6 (Buc; înv) Brazdă cu o mlădiță de răchită înfiptă în ea, care se pune pe vârful stâlpilor la poartă în ajunul zilei de Sf. Gheorghe.

GLÍE, glii, s. f. (Pop.) 1. Pământ, ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde o dată cu hârlețul). – Et. nec.

GLÍE, glii, s. f. (Popular și poetic) 1. Pămînt; ogor, țarină. Dar cine-ai fost, noi totuși știm. Din glie o știe orice petic. Căci zborul nostru spre-nălțimi Tu l-ai deschis, om sovietic! DRAGOMIR, S. 47. Oamenii își zălogeau glia, vitele, sumanele. CAMILAR, N. I 332. Tu fii ostașul jertfei mari, depline: Ca dintr-un bob să odrăslească mia, Cu sîngele tău cald stropește glia! VLAHUȚĂ, O. A. I 26. ◊ Expr. Sub glie sau sub glii = în mormînt, îngropat. Străinul se odihnea sub glii. SADOVEANU, O. I 380. Dar George-al nostru cum o duce? – Sub glie, taică, și sub cruce. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. Pămînt strămoșesc, țară, patrie. 2. Brazdă de pămînt. Pretutindeni gliile erau întoarse, schimbaseră culoarea pămîntului. CAMILAR, TEM. 90. Calul... Cu piciorul că-mi bătea, Glie din pămînt rupea. TEODORESCU, P. P. 610.

GLÍE ~i f. 1) Brazdă de pământ cu iarbă, care poate fi desprinsă o singură dată cu hârlețul. 2) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor; țarină. 3) Pământ strămoșesc. * Sub ~ (sau ~i) în mormânt. /<rus. glej, slov. glie

glie f. brazdă sămănată cu iarbă. [Cf. rus. GLYBA].

glíe f. (rus. gleĭ, rut. hleĭ, lut, nomol, hleĭ, rudă cu gr. glia, cleĭ. Din lat. glĕba, bulgăre, teren, moșie, s’ar fi făcut rom. gheaŭă, ĭar din rus. glýba, bulgăre, s’ar fi făcut glibă. Cp. și cu vsl. glina, lut). Trans. Munt. Mold. (Rar). Bucată de pămînt cu ĭarbă scoasă dintr’un loc și pusă aĭurea ca să oprească năruirea (lat. caespes). Poet. Supt glie, în pămînt (de ex., mort). V. glebă.

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii

GLÍE s. (Mold.) brazdă. (O ~ de pământ.)

GLÍE s. v. câmp, ogor, patrie, pământ, țară, țarină.

GLIE s. (Mold.) brazdă. (O ~ de pămînt.)

glie s. v. CÎMP. OGOR. PATRIE. PĂMÎNT. ȚARĂ. ȚARINĂ.

glíe (glíi), s. f. – 1. Pămînt, ogor. – 2. Pămînt, cîmp. Sl., din aceeași familie cu clisă; însă etimonul exact nu a fost încă identificat; cf. slov. glie „cocă, pap”, rut, rus. glej „lut, argilă” (DAR). Cel de al doilea sens este pur literar. După Körting 4166 și Tiktin, urmați de REW 3782, din lat. gleba, încrucișat cu rut. gliba.