ghețuș sn [At: GCR II, 59/23 / Pl: ~uri / E: gheață + -uș] 1 Polei. 2 Loc acoperit cu un strat de gheață alunecos, pe care se dau copiii iarna.

GHEȚÚȘ, ghețușuri, s. n. Strat subțire de gheață format iarna pe drumuri, după o ploaie urmată de îngheț; polei. S-a făcut o mîzgă și-un ghețuș, de nu te mai poți de feli ținea pe picioare. CREANGĂ, P. 47. Ghețușul trosnea sub pași. EMINESCU, N. 88. ♦ Lunecuș pe care se dau copiii iarna. Luneca de multe ori de-a săniușul pe luciul foilor, ca pe un ghețuș, cînd valea scobora prea repede. HOGAȘ, M. N. 131.

GHEȚÚȘ ~uri n. 1) Strat subțire de gheață care se formează pe suprafața solului în urma înghețării apei de ploaie sau a zăpezii topite. 2) Loc unde se dau copiii pe gheață; lunecuș. /gheață + suf. ~uș

ghețuș n. pătură subțire de ghiață produsă de ploaie pe un pământ ghețos: s’a făcut un ghețuș de nu te mai poți ținea pe picioare CR.

ghețúș n., pl. urĭ. Drum alunecos. Locu unde se daŭ copiiĭ pe gheață (patinaj). V. derdeuș.

ghețúș s. n., pl. ghețúșuri

ghețúș s. n., pl. ghețúșuri

ghețuș.

GHEȚÚȘ s. 1. v. polei. 2. alunecuș, lunecuș, (reg.) răpăguș, (Ban.) rapăg. (Se dă pe ~.)

GHEȚUȘ s. 1. polei, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.) 2. alunecuș, lunecuș, (reg.) răpăguș, (Ban.) rapăg. (Se dă pe ~.)