gazdă sf [At: (a. 1767) IORGA, S. D. XIII, 263 / V: gazd sm / E: mg gázda] 1 (Trs; îoc sărac sau slugă) Țăran bogat Si: bogătan, chiabur, (reg) găzdac. 2 (Îla) De ~ (mare) Din oameni bogați. 3 (Trs) Proprietar. 4 (Mol; rar) Nevastă. 5 Persoană care primește pe cineva în casă (dându-i adăpost). 6 Persoană care ține pe cineva în casă în schimbul unei chirii (și cu întreținere plătită). 7 Stăpânul unei case în raport cu oaspeții săi Si: amfitrion. 8 (Pex) Organism pe (sau în) care trăiește un animal parazit aflat în stare larvară sau adultă. 9 Locuință ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș.

GÁZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește la sine pe cineva dîndu-i adăpost; amfitrion. Ion, ca gazdă, se gîndește tot la lucruri bune. SP. POPESCU, M. G. 85. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. ISPIRESCU, L. 278. Ie un pahar și-l întinde gazdei. CREANGĂ, A. 97. ◊ (Metaforic) Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi: «O, priviți-i cum visează Visul codrului de fagi!». EMINESCU, O. I 101. ♦ Persoană care ține pe cineva cu chirie (și cu întreținere plătită). De gazdă n-avea nevoie. Copilul putea merge la școală în fiecare dimineață. REBREANU, I. 52. ◊ Gazdă de hoți = persoană care adăpostește pe hoți și vinde obiectele furate. 2. Locuință provizorie (la un particular), ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. De n-ai gazdă în sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Trebuie să vie în gazdă la mine. CARAGIALE, O. VII 21. Nu știu cum să fac ca să găsesc gazda nepotului meu. ALECSANDRI, T. I 81. ◊ Expr. A trage în (sau la) gazdă (la cineva) = a rămîne la cineva pentru un timp limitat; a mînea. Daca sosi, trase la gazdă la un om. ISPIRESCU, L. 278. Du-te de trage în gazdă la dînsa și fă-te că ești un drumeț străin. CREANGĂ, P. 170. Trebuia să tragi la gazdă, cînd era încă soarele de-o suliță sus pe cer. GHICA, S. A. 41. A primi (pe cineva) în gazdă = a oferi (cuiva) locuință, a adăposti (pe cineva) gratis sau cu plată. În cale dete preste un centaur, carele îl primi în gazdă. ISPIRESCU, U. 38. Cum, adicătele! nu trebuie să știu și eu ce pramatie de călător primesc noaptea-n gazdă? CARAGIALE, P. 54. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrînul pădurar ce ne primise în gazdă. NEGRUZZI, S. I 245. A (se) așeza în gazdă (la cineva) = a(-și) găsi locuință (la cineva). Ajungînd acolo toamna tîrziu, m-am așezat în gazdă la Pavel ciubotariul. CREANGĂ, A. 81. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. id. ib. 25. A da (pe cineva) la gazdă = a găsi (cuiva) locuință. Dați pe Petre la gazdă undeva. PĂSCULESCU, L. P. 220. A lua (sau a ține pe cineva) în gazdă = a primi (pe cineva) în locuință, ca chiriaș. 3. (Transilv.) Țăran bogat care exploatează munca țărănimii sărace; chiabur, bogătan. Mult mă mustră gazdele Că le-am furat eu vacile. ȘEZ. VII 167. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din părinți chiaburi, din oameni bogați; bogat. Am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă. COȘBUC, P. I 240. Fata de gazdă mare Tot cu mîna la parale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ♦ Stăpîn, proprietar. Gazda fîntînii făcuse chiar un ospăț. RETEGANUL, P. II 46. Vie gazda boilor, Că ști rîndul buzelor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.

GÁZDĂ ~e f. 1) Stăpân al unei case, considerat în raport cu oaspeții sau chiriașii săi. 2) Locuință pe care o ia cineva în chirie. A trăi la ~. 3) Organism care servește drept mediu de viață pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda

GAZDĂ s.f. (Trans. SV) Stăpîn al unei gospodării, om cu stare. Părintele să mînie pre fiu pentru greșale, gazda pre slugile sale. PP, 124^v. Care are plug cu șase boi, acela-i gazdă. OG, 374. Etimologie: magh. gazda. Vezi și găzdac. Cf. g ă z d a c.

gazdă f. 1. stăpâna casei în raport cu oaspeții săi; 2. locuință provizorie: a trage în gazdă la cineva; 3. cuib: gazdă de hoți; 4. fig. țință: biata copilă era gazda bătăilor AL. [Ung. GAZDA].

gázdă f., pl. e (ung. gazda [d. vsl. gospoda], de unde și sîrb. pol. ceh. rut. gazda. V. gospodar). Stăpînu saŭ stăpîna caseĭ care te ospătează saŭ la care staĭ cu chirie. Găzduire. A trage în gazdă la cineva, a descinde la el venind din călătorie. A fi în gazdă la cineva, a locui la el (gratis orĭ cu plată). Gazdă de hoțĭ, cel care adăpostește hoțĭ. A fi gazda (saŭ cĭuca) bătăilor, a mînca bătaĭe de la toțĭ, a fi cap de Turc.

gazd sms vz gazdă

țáră-gázdă s. f. țară care găzduiește un congres, o expoziție, o competiție sportivă etc. ◊ „R.D. Germană, țară-gazdă, expune într-un șir de pavilioane un număr mare de produse.” Sc. 8 III 64 p. 4. ◊ „Cu cei peste 800000 de locuitori ai săi, cu puternica dezvoltare economică și urbanistică, Amsterdamul se înscrie pe harta țărilor-gazdă drept cel mai mare oraș.” R.l. 11 IV 73 p. 2. ◊ „De la colegii noștri spanioli am aflat că echipa țării-gazdă se află de mai multe zile în cantonament.” R.l. 16 IV 75 p. 5; v. și 26 XII 74 p. 6, 25 XI 75 p. 5 (din țară + gazdă)

gázdă s. f., g.-d. art. gázdei; pl. gázde

gázdă s. f., g.-d. art. gázdei; pl. gázde

gazdă, -de (și despre un bărbat: o gazdă).

+țară-gazdă s. f., g.-d. art. țării-gazdă; pl. țări-gazdă

GÁZDĂ s. (livr.) amfitrion. (~ i-a primit cu multă căldură.)

GÁZDĂ s. v. chiabur.

GAZDĂ s. (livr.) amfitrion. (~ i-a primit cu multă căldură.)

gazdă s. v. CHIABUR.

gázdă (gázde), s. f. – 1. Stăpîn, proprietar. – 2. (Trans., rar) Femeie, nevastă. – 3. Hangiu. – 4. Amfitrion. – 5. Găzduire. Mag. gazda (DAR; Gáldi, Dict., 90). – Der. găzdac, s. m. (Trans., bogătan, om înstărit), din mag. gazdag; găzdaș, s. m. (înv., persoană care caută găzduire pentru alții); găzdășag, s. m. (Trans., bunăstare, bogăție), din mag. gazdagság; găzdășie, s. f. (Trans., bunăstare); găzdoaie, s. f. (Trans., stăpîna casei); găzdoi, s. m. (Trans., stăpînul casei); găzdui, vb. (a da găzduire); cf. sb., cr., ceh., rut. gazdovati, de asemenea din mag.; găzdălui, vb. (a găzdui), sec. XVII, înv.; găzduitor, s. m. (gazdă).

gázdă, -e, s.f. – Stăpânul casei. – Din magh. gazda „stăpân, bogat” (DA, DER).

gazdă, gazde s. f. 1. proprietara unui bordel, matroană. 2. (intl.) tăinuitor de lucruri furate. 3. (intl.) persoană care ascunde infractori de poliție.