fudulie sf [At: CONACHI, P. 291 / Pl: ~ii / E: fudul + -ie] 1 Îngâmfare. 2 Mândrie. 3 Aroganță. 4 (Pop) Testicul al unor animale. 5 (Mpp; reg) Scabie.

FUDULÍE, (2) fudulii, s. f. 1. Faptul de a fi fudul; îngîmfare, înfumurare, încîntare de sine, trufie deșartă. Eu, Tomșa, nu mă tem de tine, nici de buzduganul tău! strigă cu fudulie mazilul. SADOVEANU, O. VII 133. Unchiașul începu să-și răsucească mustața cu fudulie. POPESCU, B. III 6. Fiind și Kir Ianulea, ca tot omul, supus slăbiciunilor omenești, era stăpînit de patima fuduliei. CARAGIALE, O. III 32. 2. (De obicei la pl.) Testicul al unor animale. Fudulii de berbec la grătar.

FUDULÍE¹ f. Caracter fudul; fală; mândrie; semeție; înfumurare; îngâmfare. [Art. fudulia; G.-D. fuduliei; Sil. -li-e] /fudul + suf. ~ie

FUDULÍE² ~i f. pop. Testicul al unor animale. [Art. fudulia; G.-D. fuduliei; Sil. -li-e] /fudul + suf. ~ie

fudulie f. mândrie deșartă și bătătoare la ochi.

fudulíe f. (d. fudul). Defectul de a fi fudul: fudulia caliculuĭ îmbrăcat. – Și fodolíe (sud).

fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile

fudulíe s. f., art. fudulía, g.-d. art. fudulíei; pl. fudulíi, art. fudulíile

FUDULÍE s. v. îngâmfare.

FUDULIE s. aroganță, fală, infatuare, înfumurare, îngîmfare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul nejustificată.)

Fudulie ≠ modestie

fudulíe, fudulii, s.f. – (pop.) Testicul al unor animale (berbeci, porci). – Din fudul „îngâmfat, arogant” (< tc. fodul) + suf. -ie (Scriban, DEX, MDA).

fudulie, fudulii s. f. (pop.) testicul