flintă¹ sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 352/2 / Pl: ~te / E: ger Flinte, mg flinta] Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cocoș și cremene, folosită în trecut Si: sâneață, șușanea.

flintă² sf [At: ALRM. II/I h. 24 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Bobârnac (1).

FLÍNTĂ, flinte, s. f. Pușcă cu fitil, cu țeavă lungă, cu pat mic de lemn, cu cocoș și cremene, folosită în trecut. Cuvintele-mi zboară de foc și de plumb, Ca gloanțele din flinte! BENIUC, V. 30. Pe sub albii, linguri și donicioare, aveau bîte grele și o flintă. PAS, Z. I 161. Ostași pe la ferestre, cu lungile lor flinte Pîndind prin întuneric, abia șoptesc sfiiți. BOLINTINEANU, O. 214. Cine are flintă grea, Puie șapte glonți în ea. ALECSANDRI, P. P. 319.

FLÍNTĂ ~e f. Pușcă primitivă cu cremene și cu fitil. /<germ. Flinte, ung. flinta

flintă f. od. pușcă lungă haiducească: dați cu lăncile, dați cu flintele! POP. [Nemț. FLINTE].

flíntă f., pl. e (pol. ceh. ung. flinta, d. germ. flinte, engl. flint, germ. de jos vlint, vgerm. și mgerm. flins, cremene, cu care luaŭ foc puștile vechĭ). Pușcă lungă din vechime.

flíntă (pușcă) s. f., g.-d. art. flíntei; pl. flínte

flíntă s. f., pl. flínte

FLÍNTĂ s. sâneață, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)

FLÍNTĂ s. v. pușcă.

FLINTĂ s. sîneață, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)

flintă s. v. PUȘCĂ.

flíntă (flínte), s. f. – Pușcă, sîneață. Germ. Flinte (Cihac, II, 110; Gáldi, Dict., 176), prin intermediul mag., pol., cr. flinta.

flíntă, flinte, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu, 1941: 12). ♦ (onom.) Flinta, Flintas, nume de familie în Maramureș; Flintaru, poreclă în Moisei (Coman, 2004). – Din magh. flinta (< germ. Flinte < vgerm. flins „cremene”, cu care luau foc puștile vechi) (Scriban; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX).

flíntă, -e, s.f. – (mil.) Pușcă cu țeavă lungă, prevăzută cu fitil, cocoș și cremene. În expr. a da (cuiva) o flintă = a-i da o palmă, a-l lovi cu palma: „Tu, babă! când ți-oi da o flintă, îi sări până la ceie casă” (A. Radu 1941: 12). Flintaru, poreclă în Moisei (Coman 2004). – Din germ. Flinte, cf. magh. flinta.