FILÓN, filoane, s. n. Corp geologic tabular format în crăpăturile scoarței Pământului prin injecția și consolidarea magmei sau prin depunerea unor minerale din soluții hidrotermale; vână. – Din fr. filon.

filon sn [At: DA / Pl: ~oane / E: fr filon] Zăcământ cu aspect de plăci format în crăpăturile scoarței pământului prin consolidarea magmei sau prin depunerea unor minerale aflate în soluție în apele termale Si: vână.

FILÓN, filoane, s. n. Zăcământ cu aspect de plăci format în crăpăturile scoarței pământului prin consolidarea magmei sau prin depunerea unor minerale aflate în soluție în apele termale; vână. – Din fr. filon.

FILÓN, filoane, s. n. Depunere de materii minerale în crăpăturile rocilor din scoarța pămîntului; vînă. Ascultă, ascultă bătăi de ciocane. Aceleași boltite, adînci abataje Nici gîndul nu iese din șisturi prin vraje Și noi am pornit după-ascunse filoane. BANUȘ, B. 79. În masa de piatră a muntelui, filoanele de aur se răspîndesc ca sistemul nervos al unui corp omenesc. BOGZA, Ț. 10. ◊ Fig. Și-ți mai pare că din mină O să iasă la lumină, Către dunga dimineții, Soarele, filonul vieții. DEȘLIU, M. 61.

FILÓN s.n. Depunere a unui minereu în crăpăturile scoarței pământești. [< fr. filon, it. filone].

FILÓN s. n. 1. depunere a unui minereu în crăpăturile rocilor din scoarța terestră; vână. 2. (fig.) sursă, izvor, origine. (< fr. filon)

FILÓN ~oáne n. Masă compactă și continuă de roci eruptive sau de substanțe minerale, existentă în crăpăturile scoarței terestre; vână. /<fr. filon

filon n. 1. șir neîntrerupt de mineraiu metalic în interiorul pământului: un filon de aramă; 2. fig. orice izvor de bogăție.

*filón n., pl. oane (fr. filon, d. fil, fir). Barb. Vînă de metal în pămînt.

filón s. n., pl. filoáne

filón s. n., pl. filoáne

FILÓN s. (GEOL.) vână. (Un ~ de aur.)

FILON s. (GEOL.) vînă. (Un ~ de aur.)

FILON din Alexandria (FILON IUDEUL) (c. 490-566), filozof mistic grec. Șeful școlii iudeo-alexandrine. A interpretat alegoric „Vechiul Testament” prin prisma filozofiei grecești și a influențat neoplatonismul și creștinismul prin doctrina sa despre „Logos”, conceput ca mediator între Dumnezeu și lume.