festă sf [At: NEGRUZZI, S. III, 30 / Pl: ~te / E: it festa] 1 Păcăleală. 2 (Îe) A face (sau a juca etc.) o ~ sau ~ta (cuiva) A păcăli (pe cineva).

FÉSTĂ, feste, s. f. (De obicei în legătură cu verbele «a face», «a juca» și urmat de un complement indirect exprimat printr-un substantiv sau printr-un pronume personal în dativ) Păcăleală (mai mult sau mai puțin dăunătoare). Mă puteam prinde că d. Costică o să ne joace festa. CARAGIALE, O. VII 40. Am giurat să-i gioc feste peste feste... și văd că pîn-acum îmi merge bine. ALECSANDRI, T. I 202. Ți-a face urîte feste Vreun bărbat nătărău. NEGRUZZI, S. III 30.

FÉSTĂ s.f. Păcăleală. ◊ A juca (cuiva) o festă = a păcăli pe cineva. [< it. festa].

FÉSTĂ s. f. păcăleală, farsă. (< it. festa)

FÉSTĂ ~e f. Faptă prin care este păcălită o persoană; farsă; mascaradă. /<it. festa

festă f. faptă vicleană, poznă: am jurat să-i fac feste peste feste AL. [Cf. pol. FEST, sărbătoare (din nemț. Fest), în sens de petrecere].

*féstă f., pl. e (probabil d. it. festa, sărbătoare). Renghĭ, farsă, păcăleală: a juca o festă cuĭva.

féstă s. f., g.-d. art. féstei; pl. féste

féstă s. f., g.-d. art. féstei; pl. féste

FÉSTĂ s. v. farsă.

FESTĂ s. farsă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie, (pop. și fam.) renghi, șotie, (reg.) năsărîmbă, păcală, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv.) șăncălănie, (prin Transilv. și Munt.) șăncălie, (înv.) bosma. (Lasă-te de ~e!)

féstă (féste), s. f. – Glumă, păcăleală, farsă. It. festa, sp. fiesta, cu sensul special de „glumă”, intrat probabil pe filieră orientală, cf. ngr. φέστα „sărbătoare” (DAR), sb. fësta„banchet”.

festă, feste s. f. 1. farsă. 2. neplăcere, necaz.

a juca (cuiva) o festă expr. 1. (d. obiecte) a se defecta exact când este mai mare nevoie de ele. 2. a păcăli (pe cineva).