FÁRSĂ, farse, s. f. 1. Comedie în care sunt cultivate îndeosebi comicul ușor, de situație, bufoneria, intriga amuzantă și replica spirituală. 2. Faptul de a păcăli pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloc folosit în acest scop; păcăleală, festă. – Din fr. farce.

farsă sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 368 / Pl: ~se / E: fr farce] 1 Comedie ușoară, în care comicul provine din vorbe de spirit și situații amuzante, adesea burlești. 2 Păcăleală.

farsă s.f. 1 Comedia cu un conținut ușor, în care comicul provine, în primul rând, din vorbe de spirit, din burlescul situațiilor și grotescul soluțiilor (fără pretenția de a aprofunda psihologia personajelor), care a fost răspândită în teatrul antic grec și latin, a căpătat un caracter popular în Evul Mediu occidental, influențând commedia dellarte. ♦ (muz.) Operă comică într-un act, mai sentimentală decât opera bufă. 2 Faptul de a păcăli pe cineva cu scopul de a se amuza. După sfertul de oră de farsă pe socoteala mea, ar veni drama răfuielii (CA. PETR.). ♦ Totalitatea mijloacelor folosite în acest scop; păcăleală, festă, renghi. Era un om de o veselie proverbială... vestit pentru farsele și ghidușiile lui (HOG.). 3 (culin.) Carne tocată și condimentată cu care se umple o pasăre, un pește, o legumă; umplutură. • pl. -e. / <fr. farce, it. farsa.

FÁRSĂ, farse, s. f. 1. Comedie cu conținut ușor, în care comicul provine în primul rând din vorbe de spirit și din situații amuzante, uneori burlești (nu din studiul aprofundat al caracterelor). 2. Faptul de a păcăli pe cineva cu scopul de a se amuza; mijloace folosite în acest scop; păcăleală, festă. – Din fr. farce.

FÁRSĂ, farse, s. f. 1. Comedie cu conținut ușor, vesel, comicul provenind din vorbe de spirit și din situații, nu din studiul mai adînc al caracterelor. «D-ale Carnavalului» e desigur o farsă-comedie de talent. GHEREA, ST. CR. I 368. 2. Păcăleală, festă. E lîngă mine și poate chiar acuma rîde și prin somn de farsa pe care mi-o joacă. DUMITRIU, B. F. 151. Nu că nu aș putea să fiu mințit o clipă, dar după sfertul de oră de farsă pe socoteala mea, ar veni drama răfuielii. CAMIL PETRESCU, T. II 291. Curtozzi însă era un om de o veselie proverbială... vestit pentru farsele și ghidușiile lui. HOGAȘ, DR. II 196.

FÁRSĂ s.f. 1. Comedie ușoară în care comicul reiese mai ales din situații hazlii, bufonerie. 2. Păcăleală, festă. [< fr. farse, it. farsa].

FÁRSĂ s. f. 1. comedie ușoară în care comicul reiese mai ales din situații hazlii; bufonerie. 2. păcăleală, festă. 3. carne tocată și condimentată cu care se umple o pasăre, un pește, o legumă; umplutură. (< fr. farce, it. farsa)

fársă s. f. (alim.) Umplutură ◊ „Din lapte, făină, ou și puțină sare facem foi de clătite pe care le umplem, în formă de triunghi, sau rulate, cu următoarea farsă (vom mai întâlni de-a lungul rețetelor termenul «farsă», aceasta fiind o combinație din două sau mai multe ingrediente, combinate și legate, liate cu un sos lejer, cred că mai clar ar fi o «umplutură»). Deci farsa pentru aceste clătite o obținem din 400 gr. ficat tăiat fâșii lungi, o ceapă tocată mărunt [...]” R.l. 5 IV 94 p. 14 (din fr. farce; DEX, DN3 – alt sens)

FÁRSĂ ~e f. 1) Piesă comică de proporții mici, cu un subiect simplu, în care comicul rezultă din vorbe de spirit și din situații amuzante. 2) Faptă prin care este păcălită o persoană; festă; mascaradă. /<fr. farce

farsă f. 1. piesă de teatru care ne face să petrecem prin critica exagerată și ridiculă a vițiilor; 2. imitațiune ridiculă a unui lucru nobil; 3. faptă glumeață, festă, poznă.

*fársă f., pl. e (fr. farce, d. farcir, lat. farcire, a umplea cu umplutură. Cp. cu sátiră). Bufonerie, piesă teatrală burlescă: comedia luĭ Plaut alunecă une-orĭ în farsă. Poznă, caraghĭozlîc, glumă burlescă: a face o farsă cuĭva. Imitațiune ridiculă a unuĭ lucru nobil: patriotizmu luĭ e o farsă.

fársă-vodevíl s. f. Farsă cu caracter de vodevil ◊ „Este o farsă-vodevil cu atmosferă post-caragialescă.” Mag. 24 IX 66 p. 5 (din farsă + vodevil)

fársă s. f., g.-d. art. fársei; pl. fárse

fársă s. f., g.-d. art. fársei; pl. fárse

farsă.

FÁRSĂ s. festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie, (pop. și fam.) renghi, șotie, (reg.) năsărâmbă, păcală, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv.) șăncălănie, (prin Transilv. și Munt.) șăncălie, (înv.) bosma. (Lasă-te de ~e!)

FARSĂ s. festă, ghidușie, glumă, păcăleală, păcălitură, poznă, ștrengărie, (pop. și fam.) renghi, șotie, (reg.) năsărîmbă, păcală, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv.) șăncălănie, (prin Transilv. și Munt.) șăncălie, (înv.) bosma. (Lasă-te de ~e!)

farsă (< lat. farcio „a umple”) 1. În ev. med., interpolații între două cuvinte ale unui text liturgic. 2. În sec. 14-16, mică comedie pop. cu cântece. Din Franța se răspândește în Anglia, Italia, Spania. 3. În sec. 18-19 farsa per musica (it.) este o operă* într-un act cu dialog vorbit. În afara acestuia, în care predomină caracterul buf, mai existau și f. lagrimosa și f. sentimentale. Cimarosa, Paisiello și Rossini au înnobilat genul.

FARSĂ (< fr. farce < lat. farsa, de la farcire, a umple) Specie a genului dramatic, scurtă piesă de teatru, cu caracter moralizator, în acțiunea căreia se folosește comicul de situație. Caracteristică teatrului popular medieval, farsa, de obicei jucată între două mistere religioase, era un fel de satiră, în cuprinsul căreia erau ridiculizate diferite tipuri umane. Deși locul ei în literatura modernă îl ia cu vremea comedia, farsa este totuși și astăzi cultivată în dramaturgie.

PATHELIN [patlẽ], „Farsa jupânului Pierre ~”, farsă anonimă franceză, scrisă probabil, în 1464. Prin construcția sa dramatică, anunță comedia modernă.