fermenta vti [At: CONTEMP., S. II, 1949, nr 162, 14/1 / Pzi: 3 ~tează / E: fr fermenter, lat fermentare] 1 vi A se afla în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se, alterându-se. 2 vt (Fig; d. oameni) A fi în stare de agitație morală. 3 vt (Fig) A genera ceva.

FERMENTÁ, fermentez, vb. I. Intranz. A se afla în stare de fermentație, transformîndu-se în alte substanțe sau descompunîndu-se, alterîndu-se. Mustul fermentează.

FERMENTÁ vb. I. intr. A fi în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se. [< fr. fermenter].

FERMENTÁ vb. intr. a fi în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se. (< fr. fermenter, lat. fermentare)

A FERMENTÁ pers. 3 ~eáză intranz. (despre unele substanțe lichide sau amestecuri) A fi în proces de transformare sub acțiunea fermenților; a fierbe; a dospi. /<fr. fermenter, lat. fermentare

fermentà v. a fi în fermentațiune (și fig.).

*fermentéz v. intr. (lat. fermentare). Mă transform supt influența unuĭ ferment, mă aflu în fermentațiune, ferb, clocotesc: mustu fermentează. Fig. Mă agit, clocotesc: plebea fermentează.

fermentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fermenteáză

fermentá vb., ind. prez. 3 sg. fermenteáză

FERMENTÁ vb. 1. (pop.) a dospi. (O substanță care ~.) 2. v. altera. 3. v. încinge.

FERMENTA vb. 1. (pop.) a dospi. (O substanță care ~.) 2. a se acri, a se altera, a se descompune, a se împuți, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 3. a se aprinde, a se încinge, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fînul se ~.)