fărâmătură sf [At: NEGRUZZI, S. I, 253 / V: ~mit~, ~răm~, (Mol) fărm~ / Pl: ~ri / E: fărâmă + -tură] 1 (Pop) Sfărâmătură. 2 (Reg) Fărâmă (de pâine). 3 (Îvr) Distragere. 4 (Mpp) Hernie. 5 (Mpp; Trs; îs) ~ de inimă Colică (1).

FĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Cantitate foarte mică din ceva; pișcătură; strop; dram; pic. /fărâmă + suf. ~tură

fărâmitură sf vz fărâmătură

fărmătură sf vz fărâmătură

FĂRÎMĂTÚRĂ, fărîmături, s. f. (Mold.; de obicei la pl.) Fărîmă (mai ales de pîine). V. firimitură. (Atestat în forma regională fărmătură) Șchiopul-cu-barba-cît-cot au și înghițit-o îndată și au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. Ce să vadă? Bietele nurori jeleau pe soacră-sa... Pene împrăștiete pe jos, fărmături, blide aruncate în toate părțile. CREANGĂ, P. 11. Vedeți această văduvă... cu deznădejdea în inimă. Încungiurată de șepte copii ce plîng de foame, îmbrîncită de la ușa bogatului unde nu i se dete voie a împărți nici fărmăturile cu cînii lui. NEGRUZZI, S. I 253. – Variante: (regional) fărmătúră, fărmături, fărîmitúră, fărîmituri, s. f.

FĂRÎMITÚRĂ s. f. v. fărîmătură.

FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărîmătură.

fărămătură f. rezultatul fărămării, bucată fărămată, părticică rămasă: fărămăturile ospățului.

fărîmătúră, V. fărmătură.

fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și sf-: sfărmăturĭ de zid. Și fărămătură, fărîmătură și (vest) fărămitură, firimitură și frimitură.

fărâmătúră (reg.) s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri

fărâmătúră s. f., g.-d. art. fărâmătúrii; pl. fărâmătúri

FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. sfărâmătură.

FĂRÂMĂTÚRĂ s. v. brac, fărâmă, firimitură, sfărâmătură.

FĂRÎMĂTURĂ s. bucățică, sfărîmătură. (~ dintr-un obiect.)

fărîmătură s. v. BRAC. FĂRÎMĂ. FIRIMITURĂ. SFĂRÎMĂTURĂ.

fărâmitúră, fărâmituri, s.f. – Fărâmă (de pâine). – Var. a lui fărâmătură (< fărâmă + suf. -tură, DEX, MDA).