examen sn [At: (a. 1779) IORGA, S. D. XII, 291 / V: (îrg) eza~, (înv) esa~, ~nt, (reg) izamăn, iza~, iczamăn^[1], (nob) esame (S și: ess~) / P: egza~ / Pl: ~e, (înv) ~uri, (nob, m) ~i / E: fr examen, lat examen] 1 (Jur; înv) Parte a procedurii penale care cuprinde rechizitoriul, audierea părților și a martorilor implicați într-un proces. 2 (Jur; înv) Interogatoriu. 3 (Jur; înv) Proces-verbal întocmit în timpul interogatoriului, care cuprinde întrebările adresate părților și martorilor precum și răspunsurile acestora. 4 (Urmat de determinări care arată felul) Probă orală sau scrisă de verificare a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student sau ale unui candidat, dată în fața unui examinator sau a unei comisii examinatoare, pentru a fi promovat sau pentru a obține un post, un titlu etc. 5 (Înv; îlv) A face (cuiva) ~ A supune unui examen (4). 6 (Fig) Încercare a trăiniciei unui lucru, a unei situații. 7 (Olt; îf iza~) Serbare dată la sfârșitul anului școlar de către elevii din primele clase. 8 (Urmat de determinări care arată obiectul) Cercetare atentă, amănunțită, a unui obiect, a unei ființe sau a unui fenomen, făcută în scopul de a ajunge la o justă cunoaștere a lor, pentru a trage anumite concluzii teoretice, pentru a stabili un diagnostic sau compoziția unei substanțe etc. 9 (Îs) ~ de conștiință Cercetare atentă a propriei conduite, din punct de vedere moral. 10 (Fig) Contemplare. 11 (Îvr; îf esame) Roire a albinelor. 12 (Îvr; îf esame) Grup de ființe. corectată

EXÁMEN, examene, s. n. 1. (Adesea urmat de determinări) Verificare și apreciere a cunoștințelor dobîndite de elevi și de studenți, într-o anumită perioadă, sau cercetare a aptitudinilor și a nivelului cunoștințelor unor aspiranți la un post, la un titlu etc. Eram în examenele primului an de liceu. GALACTION, O. I 56. Își trecuse examenul de absolvire. C. PETRESCU, Î. I 6. Mîne vei veni cu mine la Socola unde este examen. NEGRUZZI, S. I 4. ◊ Examen de stat = examen de diplomă la o instituție de învățămînt superior, ținut în fața unei comisii speciale. ♦ Probă, încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru, a unei situații etc. După încheierea verificării, putem considera că sarcinile pe care și le-a pus partidul cu prilejul verificării au fost realizate. Partidul nostru a trecut cu succes acest examen serios. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 315. 2. Examinare (1). Se îmbrățișară și se depărtară cu un pas îndărăt unul de altul, să se contemple, după atîția ani. Fură amîndoi satisfăcuți de examen. C. PETRESCU, Î. II 214. Examen medical = cercetare la care medicul supune pe un bolnav.

EXÁMEN s.n. 1. Probă de verificare a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student, ale unui candidat etc. ◊ Examen de stat = examen pentru obținerea unei diplome universitare. 2. Cercetare, examinare atentă a unui lucru; examinare. ◊ Examen medical = cercetarea stării sănătății unei persoane de către un medic. [Pron. eg-za-, var. esamen s.n. / < fr. examen, cf. lat. examen – cântărire].

EXÁMEN s. n. 1. mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor, a aptitudinilor unui elev, student, candidat etc. 2. cercetare, examinare atentă a unui lucru; examinare. ♦ ~ medical = cercetarea stării sănătății unei persoane de către un medic. (< fr., lat. examen)

EXÁMEN ~e n. 1) Mijloc de verificare și de apreciere a cunoștințelor cuiva (elevi, studenți etc.) după o perioadă de studiu sau pentru a-și continua studiile la o treaptă superioară de învățămînt. ~ oral. ~ scris. ◊ A da ~ a) a se prezenta la examen; b) a reuși la examen. 2) Încercare, probă prin care se verifică trăinicia unui lucru, a unei situații. ◊ ~ medical cercetare a stării sănătății a unui bolnav pentru a i se stabili diagnosticul și tratamentul. /<fr., lat. examen

examen n. 1. cercetare; 2. probă de știință a unui candidat.

*exámen și exámin n., pl. e (lat. exámen, -inis. Cp. cu bitum, specimen, volum). Cercetare: examin de conștiință. Proba pe care o dă un candidat de știința luĭ: a da, a depune, a trece un examin, a reuși orĭ a cădea la examin. – Ob. egz- (după fr.).

esame sn vz examen

esamen sn vz examen

exament sn vz examen

ezamen sn vz examen

iczamăn sn vz examen

izamăm sn vz examen

izamen sn vz examen

izamin sn vz examen

ESÁMEN s.n. v. examen.

exámen [x pron. gz] s. n., pl. exámene

exámen s. n. [x pron. gz], pl. exámene

examen (pr. gz)

examen.

EXÁMEN s. 1. probă. (A avut două ~ de susținut.) 2. v. analiză.

EXAMEN s. 1. probă. (A avut două ~ de susținut.) 2. analizare, analiză, cercetare, examinare, investigare, investigație, studiere, studiu, (pop.) cercare, (înv.) răspicare, (fig.) explorare. (Un ~ serios al probelor.)

EXAMEN. Subst. Examen, examinare, verificare, încercare, probă, testare, test, control, ascultare, chestionare; colocviu; concurs. Examen de admitere, examen de an; examen parțial. Examen de absolvire, examen de maturitate, examen de bacalaureat, bacalaureat; examen de stat, examen de diplomă, examen de licență. Examen de definitivat, definitivat; examen de grad, grad. Examen de doctorat, doctorat; docență. Examen oral; examen scris. Reexaminare; corigență; restanță. Sesiune (de examene). Lucrare scrisă, probă scrisă; lucrare de control; extemporal, teză; probă orală. Bilet de examen. Comisie de examen; examinator. Promovat. Corigent, restanțier; repetent. Adj. Promovat. Corigent, restanțier; repetent. Vb. A examina, a supune unui examen, a asculta, a chestiona, a verifica cunoștințele, a încerca, a pune la încercare, a testa, a proba; a reexamina. A susține un examen, a depune un examen, a da un examen; a susține o lucrare, a susține teza de doctorat. A reuși la examen, a promova un examen. A cădea (a pica) la examen; a rămîne corigent (repetent); a avea restanțe. A trage un bilet. A răspunde. A asculta, a chestiona. A nota, a pune o notă. V. învățare, școală.

a-și vopsi un examen expr. (stud.) a-și asigura dinainte (ne)reușita unui examen.