ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile diplomatice; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), folosite în viața de toate zilele. – Din fr. étiquette.

etichetă sf [At: (a. 1829) CR, 144²/14 / V: (înv) ~chet sm / S și: etichettă / Pl: ~te / E: fr étiquette] 1 Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2 (Fig) Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3 Ceremonial în uz la o curte monarhică, constând în norme de comportare riguros stabilite. 4 Totalitate a formelor ceremonioase folosite în relațiile dintre înalți demnitari, diplomați, persoane oficiale. 5 (Pex) Reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate între membrii unei clase, a unei societăți etc.

ETICHÉTĂ, etichete, s. f. 1. Bucată de hârtie, de carton etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle etc. și pe care se indică conținutul, prețul, posesorul, destinația etc. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată. 3. Fig. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile dintre diplomați etc.; p. ext. reguli convenționale de comportare (politicoasă), întrebuințate în relațiile dintre membrii unei clase, ai unei societăți etc. – Din fr. étiquette.

ETICHÉTĂ¹ s. f. Norme de comportare riguros stabilite la curțile monarhilor, în relațiile dintre diplomați etc. După stăruința lui Cantemir, curtea schimbă eticheta întru aceasta și el avu mulțămirea a aduce la bun sfîrșit negoțiația păcii cu turcii în care Franța intră ca mediatoare. NEGRUZZI, S. II 151. ♦ (În societatea burgheză) Reguli convenționale de politețe întrebuințate în relațiile dintre membrii claselor exploatatoare. Se închină după toate regulile etichetei. SADOVEANU, O. VII 90. Cucoana d-sale pretinde să-i fac eu vizită mai întîi, în contra tuturor regulelor etichetei ALECSANDRI, T. I 275.

ETICHÉTĂ², etichete, s. f. 1. Bucată de hîrtie, de carton, de metal etc., care se aplică sau se leagă pe pachete, sticle, bagaje, cărți, caiete etc. și pe care se indică conținutul, posesorul, destinația etc. De pe gravura capacului îi surîse prietenos... o creolă... Era numai o simplă etichetă, și totuși femeia îi părea grozav de cunoscută. C. PETRESCU, Î. I 3. 2. Fig. Titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzînd natura sa adevărată. A fost de datoria cercetătorilor critici să scoată numele meu de subt o etichetă pe care unii mi-o mai păstrează. SADOVEANU, E. 8.

ETICHÉTĂ s.f. I. 1. Bucățică de hârtie, de carton etc. care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc. 2. (Fig.) Titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva. 3. (Mat.) Șir de caractere alcătuit după anumite convenții ce indică instrucțiuni în programul unui calculator; marcă¹ (5) [în DN]. II. Ceremonialul uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc. ♦ Reguli, norme de purtare, norme de politețe. [< fr. étiquette].

ETICHÉTĂ s. f. I. 1. bucată mică (de hârtie) care se aplică pe un obiect și pe care se indică conținutul, destinația etc. 2. (fig.) titlu, calitate în care se prezintă cineva sau ceva. 3. (inform.) semn sau ansamblu de semne pentru a identifica o anumită instrucțiune în programul unui calculator; marcă¹ (5). II. ceremonial uzual al curților monarhilor, în relațiile diplomatice etc. ◊ reguli, norme de purtare în raporturile dintre persoane de familie nobilă; norme de politețe. (< fr. étiquette)

ETICHÉTĂ ~e f. 1) Bucată de hârtie, de carton sau de alt material, care se lipește pe articole (sticlă, borcane, pachete etc.) pentru a le indica conținutul, destinația, prețul, precum și alte informații necesare. 2) fig. depr. Calitate, titlu sub care se prezintă sau figurează cineva. 3) Ceremonial obișnuit în relațiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne; protocol. 4) Totalitate a normelor de conduită în societate. [G.-D. etichetei] /<fr. étiquette

etichetă f. 1. bilețel ce arată prețul, natura, provenința unui obiect; 2. ceremonial uzitat la Curte; 3. forme ceremonioase, uzuri de politeță stabilite între particulari: regule de etichetă.

*etichétă f., pl. e (fr. etiquette, d. vfr. estiquer, got. stikan, germ. stechen, a împunge; engl. ticket, etichetă). Mică inscripțiune pe buteliĭ orĭ pe pachete ca să se știe ce cuprind, cît costă ș. a. Fig. Ceremonial, forme ceremonioase: între amicĭ nu e etichetă. Vizită de etichetă, vizită de ceremonie.

etichet sm vz etichetă

etichétă s. f., g.-d. art. etichétei; pl. etichéte

etichétă s. f., pl. etichéte

ETICHÉTĂ s. v. ceremonial.

ETICHETĂ s. ceremonial, ceremonie, protocol, regulă, ritual, rînduială, tipic, (rar) rit, (înv.) politică. (Conform ~ de la curte...)

etichétă (etichéte), s. f. – 1. Bucată de hîrtie care se aplică pe pachete, sticle etc. pentru a indica posesorul, conținutul etc. – 2. Protocol, ceremonial. Fr. étiquette. – Der. eticheta, vb. (a pune etichete; a clasifica), din fr. étiqueter.