eminent ~a a [At: STAMATI D. / V: (ivr) ~nint ~ninte ain / Pl: ~ntzi ~e / E: fr éminent it eminente lat eminens tis] 1 (D. oameni sau colectivitatzi umane; pex d. actziunile manifestarile insushirile lor etc.) Care se distinge prin calitatzi (intelectuale) deosebite Si: excelent exceptzional remarcabil superior. 2 (Inv) Apreciere maxima care se dadea elevilor (la examene). 3 (Ivr) Iminent.

EMINÉNT A eminentzi te adj. Care se distinge prin calitatzi (in special intelectuale) deosebite; remarcabil excelent exceptzional. Un eminent om de shtiintza. ▭ O indeamna sa fie bucuroasa de Zagreanu care e un baiat eminent. REBREANU R. I 207. Una din insushirile eminente ale dlui Sadoveanu e putintza de a spune tot ce vrea tot ce are de spus. IBRAILEANU S. 5. Eminentul tinar a fost viu felicitat de membrii comisiei. CARAGIALE O. II 142.

EMINÉNT A adj. Excelent exceptzional cu mari calitatzi. [< fr. éminent it. eminente lat. eminens dominant].

EMINÉNT A adj. care se distinge prin calitatzi deosebite; remarcabil excelent exceptzional. (< fr. éminent lat. eminens dominant)

EMINÉNT ~ta (~tzi ~te) Care se distinge prin calitatzi (intelectuale) deosebite; exceptzional; distins; deosebit. Student ~. /<fr. éminent lat. eminens ~ntis

eminent a. care domina covarsheshte pe ceilaltzi.

*eminént a adj. (lat. éminens éntis d. eminére a fi maĭ sus a domina. V. iminent). Fig. Distins superior celorlaltzĭ: elev eminent. Adv. Cu distinctziune pin excelentza: Romania e o tzara eminent (fals eminamente) agricola.

eminint ~a a vz eminent

emininte ain vz eminent

iminint ~a a vz eminent

eminént (exceptzional) adj. m. pl. eminéntzi; f. eminénta pl. eminénte

eminént adj. m. pl. eminéntzi; f. sg. eminénta pl. eminénte

EMINÉNT adj. ales deosebit distins ilustru remarcabil. (Un profesor ~.)

EMINENT adj. ales deosebit distins ilustru remarcabil. (Un profesor ~.)

Eminent ≠ mediocru