elementar, ~ă [At: AMFILOHIE, G. F. 211^r/14 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~e / E: fr élémentaire, it elementare, lat elementarius] 1-2 a, av Simplu. 3 a Care este de bază Si: (îvr) elementaricesc (3). 4 s (Înv) Element (1) de bază. 5 a (D. substanțe) Care nu poate fi descompus în alte substanțe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obișnuite și care poate forma prin combinare chimică substanțe compuse. 6 a Format din elemente (4). 7 a Care aparține elementelor. 8 a Referitor la elemente. 9 a Neevoluat. 10 a (D. oameni sau însușiri ori manifestări ale lor) Primitiv, rudimentar. 11 a (D. cărți, manuale etc.) Care cuprinde elemente de bază ale unei științe Si: (îvr) elementaricesc (4). 12 a (D. discipline științifice) Care studiază elementele (3) de bază Si: (îvr) elementaricesc (5). 13 a (Îs) Învățământ ~, asr clasă ~ă Prima treaptă a învățământului public obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 14 a (Îs) Școală ~ă Instituție a învățământului public obligatoriu, în care se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 15 a Care aparține naturii și fenomenelor ei Si: natural. 16 a (Mit; d. duhuri, spirite etc.) Care stăpânește unul din elementele (1) naturii.

ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De bază, esențial, fundamental. ♦ Fig. Simplu, ușor, puțin complicat. 2. (Despre cărți, manuale etc.) Care cuprinde elementele de bază ale unei științe. Tratat elementar de anatomie. * Învățămînt elementar = prima treaptă a învățămîntului, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline științifice și literare. 3. Care ține de natură, de fenomenele ei. V. element (3). Forță elementară.

ELEMENTÁR, -Ă adj. 1. Care constituie un element; de bază, esențial. ♦ Care cuprinde primele noțiuni sau principiile de bază ale unei discipline, ale unei arte etc. ◊ Învățământ elementar = prima treaptă a învățământului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline. 2. Simplu, ușor; cunoscut de toată lumea. 3. Natural, aparținând naturii și fenomenelor ei. [Cf. fr. élémentaire, lat. elementarius].

ELEMENTÁR, -Ă adj. 1. de bază, esențial, fundamental. ◊ care cuprinde principiile de bază ale unei discipline, științe etc. ♦ învățământ ~ = prima treaptă a învățământului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază. 2. foarte simplu, rudimentar. ♦ (mat.) funcție ~ă = funcție rațională, trigonometrică, exponențială, logaritmică etc., precum și funcțiile obținute din acestea, printr-un număr finit de operații algebrice de compunere sau de inversare. 3. care ține de natură și de fenomenele ei. (< fr. élémentaire, lat. elementarius)

ELEMENTÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de esența unui lucru sau a unui fenomen, de principiile și noțiunile de bază ale unei discipline sau arte. Curs ~. 2) Care reprezintă prima treaptă, primul nivel. Învățământ ~. 3) Care este simplu de tot; primitiv; rudimentar. /<fr. élémentaire, lat. elementarius

elementar a. 1. ce ține de un element: corp elementar; 2. privitor la noțiunile prime: chimie elementară; 3. foarte ușor, foarte simplu: adevăr elementar.

*elementár, -ă adj. (lat. elementarius). Care ține de element: corp elementar. Care conține elementele uneĭ științe: carte elementară. Foarte ușor, foarte simplu: adevăr elementar. Adv. În mod elementar: a trata o chestiune elementar.

elementariu, ~ie a, av vz elementar

elementár adj. m., pl. elementári; f. elementáră, pl. elementáre

elementár adj. m., pl. elementári; f. sg. elementáră, pl. elementáre

ELEMENTÁR adj. 1. primar. (Curs, învățământ ~.) 2. v. simplu. 3. primar, rudimentar, simplu. (Noțiuni ~ asupra...) 4. esențial, fundamental. (Principii ~ despre...) 5. v. ușor.

ELEMENTÁR adj. v. natural.

ELEMENTAR adj. 1. primar. (Curs, învățămînt ~.) 2. simplu. (Un calcul ~.) 3. primar, rudimentar, simplu. (Noțiuni ~ asupra...) 4. accesibil, simplu, ușor. (Cunoștințe cît mai ~ pentru elevii mici.)

elementar adj. v. NATURAL.