DÂRDÁLĂ, dârdale, s. f. (Reg.) 1. Om flecar; p. ext. om de nimic. 2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊ Expr. A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă, v. dârloagă. – Dârd[âi] + suf. -eală.

dârdală sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 85 / V: (reg) dăr~, ~dea~, doa~, ~rgoa~ / Pl: ~le / E: dârd (âi) + -ală] (Reg) 1 Persoană care vorbește mult și fără rost. 2 (Pex) Om de nimic. 3 (Îe) A ajunge slugă la ~ A ajunge într-o stare de decădere Vz dârloagă (11). 4 (Pex) Obiect uzat, lipsit de orice valoare. 5 (Fig) Persoană în vârstă lipsită de putere. 6 (Rar) Femeie care nu toarce bine. 7 (Pan) Cal slab, bătrân și neputincios. 8 (Buc) Căruță proastă. 9 (Buc) Trăsură hodorogită. 10 (Prc) Sumă de bani plătită ca despăgubire pentru stricăciunea făcută de un cal într-o semănătură.

DÂRDÁLĂ, dârdale, s. f. (Reg.) 1. Om flecar; p. ext. om de nimic. 2. Mârțoagă, gloabă, dârloagă. ◊ Expr. (Fam.) A ajunge slugă la dârdală = a ajunge slugă la dârloagă, v. dârloagă. – Dârd[âi] + suf. -ală.

dârdală m. Mold. 1. flecar, toacă-gura: obraznică dârdală AL.; 2. cal prost.

DÎRDÁLĂ, dîrdale, s. f. (Regional) 1. Persoană care vorbește mult și fără rost; flecar; p. ext. om de nimic. Căci nici noi sîntem nește dîrdale. BUDAI-DELEANU, Ț. 85. Ce dîrdală de om, vorbește gura fără el! Șez. XXIII 45. 2. Cal slab, bătrîn și neputincios; dîrloagă, mîrțoagă, gloabă. ◊ Expr. A ajunge slugă la dîrdală = a ajunge slugă la dîrloagă, v. dîrloagă.

dîrdálă f., pl. e (d. dîrdîĭ). Mold. Fam. Persoană care tot dîrdîĭe (flecărește).

dârdálă (reg.) s. f., g.-d. art. dârdálei; pl. dârdále

dârdálă s. f., g.-d. art. dârdálei; pl. dârdále

DÂRDÁLĂ s. v. amendă, gloabă, mârțoagă, penalitate, penalizare.

DÂRDÁLĂ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbăreț.

dîrdală s. v. AMENDĂ. GLOABĂ. MÎRȚOAGĂ. PENALITATE. PENALIZARE.

dîrdală s., adj. v. CLĂNȚĂU. FLECAR. GURALIV. LIMBUT. PALAVRAGIU. VORBĂ-LUNGĂ. VORBĂREȚ.