DÚRA¹ interj. Cuvant care imita zgomotul produs de un lucru care se rostogoleshte sau se invarte repede. ◊ Loc. adv. Dea dura = peste cap dea rostogolul dea berbeleacul. ◊ Expr. Dur in jos dur in sus sau dur la deal dur la vale sau dur in car dur in carutza sau dur incoace dur incolo exprima o mishcare continua sau un schimb de vorbe prelungit o ezitare o chibzuire indelungata. [Var.: dur interj.] Onomatopee.

dur² i [At: DIONISIE C. 197 / E: tc dur!] (Tci; Mun) 1 Cuvant prin care se atrage atentzia cuiva pentru a se opri Si: Stai!. 2 Cuvant prin care se atrage atentzia cuiva asupra unui lucru.

dur³ i vz dura¹

dúra¹ i [At: ALECSANDRI P. III 238 / V: dur / E: fo cf dura durai] 1 Cuvant care imita zgomotul produs de un lucru care se rostogoleshte sau se invarte repede. 2 (Spc) Cuvant care imita zgomotul produs de o carutza care inainteaza repede. 3 (Rep inainte de precizari locale) Cand... cand Cf dar. 4 (Ie) ~ in car (sau in carutza incoace incolo in sus in jos la deal la vale) Exprima o mishcare continua. 5 (Iae) Exprima un schimb de vorbe prelungit o chibzuire indelungata. 6 (Ilav) Dea ~ Dea rostogolul.

DÚRA¹ interj. Cuvant care imita zgomotul produs de un lucru care se rostogoleshte sau se invarteshte repede. ◊ Loc. adv. Dea dura = peste cap dea rostogolul dea berbeleacul. ◊ Expr. Dur in jos dur in sus sau dur la deal dur la vale sau dur in car dur in carutza sau dur incoace dur incolo exprima o mishcare continua sau un schimb de vorbe prelungit o ezitare o chibzuire indelungata. [Var.: dur interj.] Onomatopee.

DUR¹ interj. v. dura¹.

DÚRA¹ interj. (Uneori cu r repetat) Onomatopee care reda zgomotul produs de un lucru care se rostogoleshte sau se invirteshte repede. Impodobesc frumos o carutza neunsa de cind lumea... shi asha fara veste numai ce auzi dura! la usha tinzii. SEVASTOS N. 317. ◊ Loc. adv. (De obicei in legatura cu verbe de mishcare) Dea dura = dea rostogolul dea berbeleacul rostogolinduse. O caisa pica din caisul care navalise in cerdac shi veni dea dura prin tinda pina in dreptul lui Popa Tonea. GALACTION O. I 190. Gros batrin shi indesat cum era ai fi zis k mai degraba se da dea dura decit k alearga. HOGASH DR. II 87. Nu shtiu cum i cade un urs mare [de mamaliga] din sin shi dea dura prin clasa. CREANGA A. 77. SHi capul i retezea Capul dea dura sarea Singele bolborosea. ALECSANDRI P. P. 89. ◊ Expr. (In forma dur) Dur in jos dur in sus sau dur la deal dur la vale sau dur in car dur in carutza sau dur incoace dur incolo exprima o mishcare continua sau un schimb de vorbe continuu o ezitare o chibzuire indelungata. Ce sa faca ce sa dreaga dur in jos shi dur in sus... Hotari sa vinda totul. CONTEMPORANUL VI_II 255. In sfirshit dur la deal dur la vale unul mai da altul mai lasa shi Prepeleac marita capra! CREANGA P. 43. Varianta: (in expr.) dur interj.

DUR² interj. reg. (se foloseshte pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogoleshte) ◊ Dur in jos dur in sus (sau dur incoace dur incolo) a) se spune despre o mishcare continua dintro parte in alta despre o agitatzie fara rost; b) se spune despre un schimb de pareri continuu shi contradictoriu. /Onomat.

DÚRA interj. v. DUR². ◊ Dea dura dea rostogolul; dea berbeleacul. /Onomat.

dur! int. exprima sgomotul rostogolirii: dur la deal dur la vale! CR. [Onomatopee].

dura! int. V. dur! dea dura a) rostogolinduse: capul dea dura saria POP.; b) numele unei hore munteneshti.

durdur interj. care arata huĭetu rostogoliriĭ saŭ zbuciumuluĭ: dur la deal dur la vale. V. duradura.

dur² interj.

dúra¹ interj.

dúra / dur interj.

dur interj. Exprima zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creatzie expresiva. Der. dur(a)vur(a) (var. turavura) adv. (inutil degeaba); dura s. f. (felie bucata rotunda; Olt. dans popular); dea dura adv. (dea rostogolul); duritza s. f. (rotitza stea la pinteni); duriga s. f. (roata scripete); duriga vb. (Trans. a arunca; a face sa se rostogoleasca); durila s. f. (Olt. miner de virtelnitza); durui (var. durai durdui) vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest a tuna) a carui ultima forma indica o confuzie cu dudui); durat (var. durait duruit) s. n. (Mold. larma harababura); duraitura s. f. (harababura); duruitoare (var. duraitoare) s. f. (morishca; cascada); durduca vb. (a invirti) rezultat din incrucisharea cu durda; durdulica vb. (Trans. a invirti) cuvint identic cu cel anterior cu infixul expresiv li; durligi s. m. pl. (Mold. picioare) pare o incrucishare a lui duriga cu tirlici (cf. Bogrea Dacor. IV 812).