Definitzia cu ID-ul 444826:

Dictzionare etimologice

Explica etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dur interj. Exprima zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creatzie expresiva. Der. dur(a)vur(a) (var. turavura) adv. (inutil degeaba); dura s. f. (felie bucata rotunda; Olt. dans popular); dea dura adv. (dea rostogolul); duritza s. f. (rotitza stea la pinteni); duriga s. f. (roata scripete); duriga vb. (Trans. a arunca; a face sa se rostogoleasca); durila s. f. (Olt. miner de virtelnitza); durui (var. durai durdui) vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest a tuna) a carui ultima forma indica o confuzie cu dudui); durat (var. durait duruit) s. n. (Mold. larma harababura); duraitura s. f. (harababura); duruitoare (var. duraitoare) s. f. (morishca; cascada); durduca vb. (a invirti) rezultat din incrucisharea cu durda; durdulica vb. (Trans. a invirti) cuvint identic cu cel anterior cu infixul expresiv li; durligi s. m. pl. (Mold. picioare) pare o incrucishare a lui duriga cu tirlici (cf. Bogrea Dacor. IV 812).