DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

dumnezeire sf [At: PSALT. 336/25 / V: ~zăi~ / Pl: (rar) ~ri / E: dumnezei¹] 1 Caracter divin Si: (înv) dumnezeie (1) 2 Divinitate. 3 Sfințenie. 4 Religiozitate. corectată

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. – Din Dumnezeu.

DUMNEZEÍRE s. f. Divinitate, dumnezeu. Omul acesta, care-l vedeam jurîndu-se... și luînd martură dumnezeirea... este un trădător. NEGRUZZI, S. I 51.

DUMNEZEÍRE f. 1) Atribuire de calități dumnezeiești; divinizare. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; divinitate. /Din Dumnezeu

dumnezeire f. 1. deificare, divinizare; 2. divinitate: luând martură dumnezeirea NEGR.

dumnezeíre f. Deificare, divinizare. Divinitate. Vechĭ. Evlavie. – În Ps. S. zeire.

dumnezăire sf vz dumnezeire

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

dumnezeíre s. f., g.-d. art. dumnezeírii

DUMNEZEÍRE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer.

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, divinitate, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază!)