DISPERÁT A disperatzi te adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la disperare; deznadajduit. 2. (Despre manifestari sau atitudini) Care exprima care dovedesc disperare. 3. Care provoaca disperare; care prezinta putzine posibilitatzi de scapare; periculos grav. [Var.: desperát a adj.] V. dispera.

disperat ~a a vz desperat

DISPERÁT A adj. v. desperat.

DISPERÁT A Adj. elem. desperat.

DESPERÁT A adj. v. disperat.

desperat¹ sn [At: MDA ms / V: dis~ / Pl: (rar) ~uri / E: despera] 16 Desparare (16).

desperat² ~a [At: (a. 1817) IORGA S. D. XII 173 / V: dis~ / Pl: ~atzi ~e / E: despera] 14 smf a (Persoana) care shia pierdut orice sperantza in (rezolvarea sau) indreptarea unei situatzii Si: deznadajduit. 58 smf a (Persoana) care a fost adusa la desperare (12). 910 a (D. manifestari ale oamenilor) Care denota desperare (78). 1112 a (D. manifestari ale oamenilor) Care este cauzat de desperare (78). 1314 a (D. situatzii) Care este fara solutzie shi provoaca desperare (78).

DESPERÁT A desperatzi te adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; deznadajduit. 2. (Despre manifestari sau atitudini) Care exprima care dovedesc desperare. 3. Care provoaca desperare; care prezinta putzine posibilitatzi de scapare; periculos grav. [Var.: disperát a adj.] V. despera.

DESPERÁT A desperatzi te adj. (SHi in forma disperat) 1. (Despre oameni fig. despre animale) Ajuns la desperare; deznadajduit exasperat. Maria incearca disperata sal trezeasca pe Anton. DAVIDOGLU M. 75. Bubico latra shi chelalaie desperat smucinduse sa iasa din paner. CARAGIALE O. II 266. A doua zi porni cu caii dar iar cazu jos shi dormi pina ce mijea de ziua. Desperat era sa ieie lumea in cap. EMINESCU N. 20. Desperatul Cerentzelu ishi lua adio suspinind. NEGRUZZI S. I 111. ◊ (Adverbial) Bogoiu a asistat la intreaga scena... incurcat de privirea disperat intrebatoare a lui Jef. SEBASTIAN T. 158. ◊ (Substantivat) Disperatul ishi cuprinse timplele in palme. SADOVEANU P. M. 271. Mama... urmarea fiecare gest al nostru cu ochi de disperata. SAHIA N. 57. 2. (Despre manifestari sau atitudini ale fiintzelor) Care exprima care dovedeshte desperare deznadejde. Indeosebi capitanul Ilie avea o figura disperata. SADOVEANU Z. C. 50. Saud batai furioase in usha apoi un glas desperat: Ilinco... deschide o data! VLAHUTZA CL. 57. Prin aerul cel roshu femei trec cuarmen bratz... e ura shi turbare In ochii lor cei negri adinci shi desperatzi. EMINESCU O. I 62. 3. Care provoaca desperare; care prezinta putzine posibilitatzi de scapare; periculos. Situatzie desperata. Varianta: disperáta adj.

DESPERÁT A adj. 1. Ajuns la desperare; deznadajduit. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care denota desperare. 2. Care provoaca desperare; periculos grav. [Var. disperat a adj. / cf. lat. desperatus it. disperato fr. désespéré].

DESPERÁT/DISPERÁT A adj. 1. ajuns la desperare; deznadajduit. 2. (despre manifestari ale oamenilor) care denota desperare. ◊ care provoaca desperare; periculos grav. (< despera)

DESPERÁT ~ta (~tzi ~te) 1) v. A DESPERA. 2) (despre manifestari atitudini) Care vadeshte desperare; deznadajduit. [Var. disperat] /v. a despera

desperat a. 1. care nu mai lasa sperantza: stare desperata; 2. facut de un desperat: rezolutziune desperata; 3. fig. adanc mahnit contrariat.

*desperát a adj. Care a perdut sperantza: familie desperata. Care nu maĭ da sperantza: boala desperata. Fam. Furios turbat: a lucra k un desperat. Adv. In mod desperat: ĭam auzit strigind desperat. SHi disperat (it. disperato).

desperát /disperát adj. m. pl. desperátzi/ disperátzi; f. sg. desperáta/disperáta pl. desperáte/disperáte

DESPERÁT adj. 1. v. deznadajduit. 2. v. exasperat.

DESPERAT adj. 1. deznadajduit (pop.) pierit (inv.) apelpisit. (Om ~.) 2. exasperat. (Era ~ de atita ashteptare.)