DISCERNAMANT s. n. Facultatea de a discerne. Din fr. discernement.

discernamant sns [At: HELIADE PARALELISM I 63 / V: (inv) des~ / E: fr discernement] Facultatea de a discerne de a patrunde de a judeca shi de a aprecia lucrurile la justa lor valoare.

DISCERNAMANT s. n. Facultatea de a discerne de a patrunde de a judeca shi a aprecia lucrurile la justa lor valoare. Din fr. discernement.

DISCERNAMANT s.n. Facultatea de a judeca de a ratziona de a discerne de a gandi; judecata ratziune. [Pl. turi minte. / cf. fr. discernement it. discernimento].

DISCERNAMANT s. n. facultatea de a discerne; judecata ratziune. (< fr. discernement)

DISCERNAMANT n. Facultatea de a patrunde lucrurile apreciindule la justa lor valoare; bunsimtz. /<fr. discernement

DISCERNAMÍNT s. n. Facultatea de a discerne de a patrunde de a judeca shi a aprecia lucrurile la justa lor valoare. V. alegere selectzionare. O fiintza... capabila de discernamint curajoasa. CAMIL PETRESCU T. II 305. Ar rezulta k Asachi e un novator exagerat k vrea sa introduca cit mai multa cultura apuseana cu putintza fara nici un discernamint. IBRAILEANU SP CR. 45.

discernemant n. facultatea de a judeca lucrurile.

* discernamént n. pl. e (fr. discernement). Facultatea de a discerne. Forma corecta rom. ar fi discerniment k it. discernimento k vine de la un vb. ild. (Cp. cu compartiment fatza de apartament). Forma discernamint e un barb.

!discernamant s. n.

discernamant s. n. pl. discernamínte

discernamint (pr. sce)