opțiuni
  • info

12 definiții pentru dijmui

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Fam.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui.

dijmui vt [At: (a. 1753) URICARIUL X, 221 / V: (îrg) decim~, dej~, dicim~, dișm~ / Pzi: ~ésc / E: dijmă + -ui] (Înv) 1 A strânge dijma (1) Si: (îrg) a dijmăli. 2 A încasa taxă. 3 (Prt) A-și face în mod abuziv parte din ceva Si: (rar) a dijmălui. 4 (Reg) A fura. 5 (Fig; subiectul este epidemii; c.i. oameni) A decima.

DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aduna dijma. 2. (Peior.) A-și face în mod abuziv parte din ceva. – Dijmă + suf. -ui.

DIJMUÍ, dijmuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua, a aduna dijma. Nimic nu scăpa nedijmuit pentru domnie: nici peștele, nici varza, nici cînepa, nici poamele. IST. R.P.R. 143. 2. A lua pe nedrept, a sustrage, a fura. D-apoi lasă, prea cinstite părinte, că nu trebuie să știi cine știe ce carte ca să dijmuiești oalele de pe la pomeni. STĂNOIU, C. I. 38. ◊ Fig. Cazmaua lui Ionuț și Culai... Surpă și zdrumică mai dihai... toate jivinele necurate și fiarele Care le-au dijmuit bucuria și soarele. DEȘLIU, G. 27. Popa Tonea privea frunzele pe care vîntul le dijmuia, din ce în ce mai lacom, din grădini, și le spulbera departe. GALACTION, O. I 196. – Prez. ind. pers. 3 sg. și: díjmuie (STANCU, D. 134).

A DIJMUÍ ~iésc tranz. ist. 1) (țărani) A face să plătească dijmă; a zeciui. 2) fam. (bunuri străine) A-și însuși în mod abuziv, în baza unei situații privilegiate; a zeciui. /dijmă + suf. ~ui

dijmuì v. a lua dijmă.

dijmuĭésc v. tr. (d. dijmă saŭ d. ung. dészmálni). Iaŭ dijma: a dijmuĭ peștele. Fig. Substrag, fur: nu știŭ cine-mĭ tot dijmuĭește făina. În Mold. sud dejm-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dijmuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 să dijmuiáscă

dijmuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiésc, imperf. 3 sg. dijmuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. dijmuiáscă

dijmui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dijmuiesc, conj. dijmuiască)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIJMUÍ vb. (IST.) (înv.) a zeciui. (Boierul ~ produsele țăranului dijmaș.)

DIJMUI vb. (IST.) (înv.) a zeciui. (Boierul ~ produsele țăranului dijmaș.)

Intrare: dijmui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dijmui
  • dijmuire
  • dijmuit
  • dijmuitu‑
  • dijmuind
  • dijmuindu‑
 singular plural
  • dijmuiește
  • dijmuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dijmuiesc
 (să)
  • dijmuiesc
  • dijmuiam
  • dijmuii
  • dijmuisem
a II-a (tu)
  • dijmuiești
 (să)
  • dijmuiești
  • dijmuiai
  • dijmuiși
  • dijmuiseși
a III-a (el, ea)
  • dijmuiește
 (să)
  • dijmuiască
  • dijmuia
  • dijmui
  • dijmuise
plural I (noi)
  • dijmuim
 (să)
  • dijmuim
  • dijmuiam
  • dijmuirăm
  • dijmuiserăm
  • dijmuisem
a II-a (voi)
  • dijmuiți
 (să)
  • dijmuiți
  • dijmuiați
  • dijmuirăți
  • dijmuiserăți
  • dijmuiseți
a III-a (ei, ele)
  • dijmuiesc
 (să)
  • dijmuiască
  • dijmuiau
  • dijmuiră
  • dijmuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dijmui, dijmuiescverb

  • 1. A aduna dijma. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: zeciui
    • format_quote Nimic nu scăpa nedijmuit pentru domnie: nici peștele, nici varza, nici cînepa, nici poamele. IST. R.P.R. 143. DLRLC
  • 2. familiar A-și face în mod abuziv parte din ceva. DEX '09 DEX '98
    • format_quote D-apoi lasă, prea cinstite părinte, că nu trebuie să știi cine știe ce carte ca să dijmuiești oalele de pe la pomeni. STĂNOIU, C. I. 38. DLRLC
    • format_quote figurat Cazmaua lui Ionuț și Culai... Surpă și zdrumică mai dihai... toate jivinele necurate și fiarele Care le-au dijmuit bucuria și soarele. DEȘLIU, G. 27. DLRLC
    • format_quote figurat Popa Tonea privea frunzele pe care vîntul le dijmuia, din ce în ce mai lacom, din grădini, și le spulbera departe. GALACTION, O. I 196. DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ persoana a 3-a singular și: dijmuie. DLRLC
etimologie:
  • Dijmă + sufix -ui. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.